Un raport al Direcției de Sănătate Publică Prahova referitor la calitatea apei din județul nostru relevă existența unor probleme atât la nivelul unor sisteme locale de alimentare cu apă, cât și în fântânile publice încă utilizate de populația din mediul rural ca sursă de apă potabilă. Poate cel mai grav lucru care se desprinde din documentul menționat sunt rezultatele declarate neconforme în unități școlare...
Apa Nova Ploiești va întrerupe, astăzi, alimentarea cu apă potabilă pe mai multe străzi din zona centrală a orașului. Acest lucru este necesar pentru efectuarea unor lucrări de modernizare a serviciului de alimentare cu apă. Potrivit comunicatului dat publicității de Apa Nova Ploiești, societatea va întrerupe alimentarea cu apă potabilă, între orele 10.00 – 12.00, pe străzile Basarabilor (parțial de la nr.10 – la...
Trei străzi din municipiul Ploiești vor rămâne, mâine, fără alimentare cu apă potabilă. Astfel, Apa Nova Ploiești reprogramează întreruperea alimentării cu apă potabila, miercuri, 4 iulie, între orele 9.00 – 12.00, pe următoarele artere ale municipiului: Tazlău nr. 2, 4, 10, 14, blocurile 37 D, 37 E, 37 F, 37 G, pe strada Rubinelor nr.65, strada Aleea Brașoveni – toți clienții, inclusiv blocurile 38,...
Societatea Hidro Prahova S.A., prin sucursala Sinaia, anunță sistarea furnizării apei potabile în orașul Sinaia, astăzi, între orele 11.00-15.00. Operațiunea este necesară pentru remedierea unei avarii la conducta de pe strada Aleea Peleșului. Sunt afectați de această oprire abonații de pe străzile Opler, Zamora și Telecabinei. Pe străzile Furnica și Cășăriei, apa va fi furnizată cu presiune redusă. Hidro Prahova își cere scuze pentru...
Analizele efectuate de Laboratorul de Calitate a Apelor Ploiești au arătat că apa pluvială prelevată, luni, din zona Unilever, la solicitarea ministrului Mediului, nu conține detergenți. Astfel, în apa cu spumă cantitatea de detergenți era de 0,1 mg/l, în condițiile în care valoarea maximă admisă este de 20 mg/l. Directorul executiv al Agenției pentru Protecția Mediului Prahova afirmă că spuma care se vede în...
Patru străzi din municipiul Ploiești au întreruperi în alimentarea cu apă potabilă, astăzi, până după orele 14.00, informează societatea Apa Nova, într-un comunicat de presă. Astfel, Apa Nova Ploiești întrerupe alimentarea cu apă potabilă între orele 10.00 – 12.00, pe strada Găgeni (de la nr. 88 – terminal RATP la nr. 100 – Spitalul Județean), în cadrul operațiunii de modernizare a serviciului public de...
Societatea Hidro Prahova S.A. anunță că va întrerupe distribuția apei potabile în orașul Sinaia, în data de 9 mai 2018, în între orele 08.30-18.00, pentru efectuarea lucrărilor programate de igienizare a rezervorului de apă potabilă Calea Codrului. Vor fi afectați de această oprire locuitorii de pe străzile Calea Codrului, Gheorghe Doja, Șoimului, Piatra Arsă, Coștilei și, parțial, cei din cartierul Tirul cu Porumbei, pe...
Societatea Hidro Prahova SA anunță că va întrerupe distribuția apei potabile în comuna Poienarii Burchii, sat Ologeni, în perioada 3 mai 2018, ora 8.00 – 4 mai 2018, ora 8.00, pentru efectuarea lucrărilor programate de igienizare a rezervorului de apă potabilă care alimentează localitatea. Societatea își cere scuze pentru această întrerupere și roagă abonații vizați să își asigure rezerve de apă pentru consum...
Direcţia de Sănătate Publică Prahova a constatat, în urma monitorizării calităţii apei de la cele trei şipote din municipiul Câmpina, că apa de la două dintre ele nu îndeplineşte condiţiile de potabilitate. “În urma analizelor de specialitate s-a constatat că din punct de vedere chimic şi bacteriologic nu sunt îndeplinite condiţiile la şipotele La Blanc şi Voila”, a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei...
Primăria Câmpina avertizează populaţia că apa care curge la trei izvoare publice din localitate nu este bună de băut. Comunicatul municipalităţii vine în urma primirii buletinelor cu analizele bacteriologice şi chimice efectuate de Direcţia Judeţeană de Sănătate Publică Prahova. Dacă la şipotul de pe malul Lacului Bisericii, precum şi la cel din intersecţia de „la Blanc”, există plăcuţe indicatoare cu avertisment de interzicerea consumului,...
Powered by themekiller.com watchanimeonline.co