Imobiliare Valea Prahovei
Actualitate

Elev zdrobit în bătaie cu bâtele

batut-2Un băiat de clasa a VIII-a, din Ploiești, a  fost bătut crunt, în apropiere de școala în care învață. Incidentul s-a petrecut într-una din zilele săptămânii trecute, pe o stradă foarte circulată.

Incidentul s-a petrecut pe Strada Malu Roșu și nimeni nu a intervenit să-l salveze pe copil de la bătaia cu bâtele aplicată de către trei indivizi. Abia când acesta se zvârcolea pe trotuar, trecătorii au chemat salvarea și poliția. Băiatul a ajuns în stare gravă la Spitalul de Pediatrie din Ploiești.
“Când a fost adus la spital, băiatul era confuz, prezenta semne neurologice pe partea stângă, avea hemipareză stângă, era cu epistaxis, deci avea o sângerare nazală și a spus că fusese agresat cu bâtele”, a declarat dr. Anca Milu, din cadrul Spitalului de Pediatrie Ploiești. Elevul se află în afara oricărui pericol, dar a fost nevoit să stea câteva zile sub supraveghere medicală. “Știu decât că m-au bătut niște băieți, atât, mai mult nu știu. Știu decât că mi-au dat cu pumni și am căzut jos și am leșinat. M-am sculat la salvare după aceea. Nu-i cunoșteam, cred că a fost răzbunarea unei colege. Nu m-am certat cu ea”, a declarat victima.
Directoarea școlii unde băiatul este elev susține că a vorbit cu colega acestuia care s-ar fi răzbunat și că aceasta nu a recunoscut nimic. “Nu recunoaste, îl cunoaște pe acest individ, dar nu recunoaște că ar fi aranjat o astfel de vendetă. Fetița este o fetiță bună, el este un elev mediu. Fata s-a dus cu părinții la psiholog”, a spus directoarea Școlii “Nicolae Simache” din Ploiești,  Georgeta Pană.

Amenințări peste amenințări
Părinții băiatului susțin că nu era prima dată când colega fiului lor le jignea copilul și că, de data asta, amenințarea s-a soldat cu bătaie. “A spus în repetate rânduri, că a fost amenințat de colega lui, că o să pună țiganii să-l bată. Bineînțeles, nu am putut să dau crezare că se poate întampla chiar în asemenea hal. Dar s-a adeverit, a fost prins și bătut. Până să plece la școală îmi spusese că s-ar putea să mănânce bătaie”, a declarat tatăl victimei. Pe fir au intrat polițiștii, care i-au identificat repede pe atacatori. “În urma investigațiilor efectuate, polițiștii au reușit identificarea a trei tineri, ca principali suspecți. Întrucât doi dintre ei sunt minori, vor fi trași la răspundere și părinții. Pentru ajutarea familiei și a tânărului, polițiștii le-au trimis acestora și un psiholog”, a declarat agentul principal Raluca Brezeanu, din cadrul Biroului de Presă al IPJ Prahova.
Polițiștii continuă cercetările pentru a reconstitui întreaga poveste și pentru a afla cu exactitate ce s-a întâmplat.Raluca EPARU

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co