Educaţie înseamnă viitor
Valea Prahovei TV, alături de săptămânalul Valea Prahovei şi Radio Best, continuă campania „Educaţie înseamnă viitor”! Şcoala joacă rolul esenţial în viaţa de mai târziu a copiilor noştri, dar, uneori, posibilităţile financiare reduse ne dau gândul negru că s-ar putea tăia aripile micuţilor.
În comuna Telega, doi copii frumoşi se pregătesc să meargă la grădiniţă. „Sunt foarte cuminţi. Sunt zile în care i-am lăsat singuri şi se uita bunica mea la ei şi eu mergeam la fân. După-amiaza, cum îi lăsam, aşa îi găseam. Multă lume mă întreabă dacă nu sunt copiii acasă”, a povestit mama piticilor, Roxana Zarzu. Mihai are patru ani şi fratele lui, Bogdan, şase ani. Sunt tare cuminţi şi nu o pierd nicio clipă din ochi pe Roxana, cea care trebuie să se descurce singură cu ei şi luptă cu orice preţ să îi crească. Tatăl celor doi băieţi nu mai este, încă de anul trecut. Două suflete de copii întreabă tot timpul de ce tati nu mai stă cu ei la masă… sau de ce nu le mai spune „noapte bună”… „În fiecare weekend îl aşteptau, ştiau că el trebuie să vină. Acum nu mai e”, a spus cu glasul plin de tristeţe Roxana.
Toţi trei locuiesc într-o casă mică, alături de părinţii şi fraţii tinerei mămici. Ea lucrează cu ziua pe la vecini şi îşi doreşte ca micuții să nu simtă lipsurile de zi cu zi, să aibă dreptul la învăţătură. „Trebuie să meargă la grădiniţă. Avem nevoie de rechizite, mâncare, hăinuţe, toate cele necesare. Nu o să mă dau bătută. Dacă am avea ocazia să primim ajutor ar fi un lucru deosebit. Fac tot posibilul ca ei să meargă mai departe, chiar nu vreau să îi reţin de la aşa ceva”, a mai spus Roxana Zarzu. Mihai şi Bogdan merită să urmeze un drum bun în viaţă. Au tot ajutorul familiei în care cresc, dar trebuie să îi ajutăm şi noi. Rechizitele, hăinuţe şi nişte cărţi de poveşti probabil că le-ar aduce zâmbetul pe buze. Diana ROMAN
Au nevoie de ajutor
Mai sunt doar câteva zile până începe anul şcolar, zi deosebită pentru orice copil şi părinte, dar pentru familia Proaraciuc din Buşteni, emoţia este umbrită de lipsa banilor. Ane Marie va merge în clasa I. La cei șase ani, fetiţa îşi doreşte doar un caiet şi un pix, să aibă cu ce să scrie. Când va fi mare, vrea să fie doctoriţă, să consulte oamenii. „Vreau să mă fac şcolăriţă. Vreau doar un caiet şi un pix ca să am cu ce scrie. Atunci când o să mă fac mare, vreau să fiu doctoriţă să o consult pe bunica, să-i dau reţetă”, spune fetiţa cu inocenţă. De alături, de pe pat, doi ochi albaştri privesc. Este Alex Marian, care are doar cinci ani şi este la grădiniţă. Îi place acolo, pentru că se joacă împreună cu alţi copii, dar din păcate şi anul trecut a lipsit destul de mult din cauza lipsei banilor. „Îmi place la grădiniţă, pentru că mă joc cu copiii şi cu jucăriile. Cel mai mult îmi plac tractoarele”, a mărturisit băiatul.
Cheltuielile necesare începutului de an şcolar pentru cei doi copii, depăşesc cu mult posibilităţile materiale ale părinţilor. Cinci persoane trăiesc din salariul mamei de doar 600 de lei şi pensia străbunicii de 370 de lei. Tatăl, munceşte şi el cu ziua, pe unde poate, pentru a le asigura micuţilor traiul de zi cu zi. O ciorbă de legume şi felul doi la fel, sunt mâncărurile cel mai des gătite în casă. Mama prichindeilor, Mihaela Proaraciuc, munceşte şi ea din greu ca micuții să aibă ce le trebuie şi nu se plânge. Îi pare rău doar că nu le poate oferi mereu tot ce ar vrea, iar începutul şcolii este o povară mult prea mare pentru toţi ai casei .”Începe clasa I şi doar uniforma costă 140 de lei. Nu i-am cumpărat nimic. Trebuie foarte multe…, caiete speciale, stilou, creioane… şi costă mult. Nu mai spun că şi de încălţat le trebuie şi pentru sport, pentru stat înăuntru, pentru drum… Mă costă mai bine de 500 de lei doar fata şi 300 de lei băiatul şi nu avem aceşti bani”, spune cu tristeţe în voce mama copiilor.
Ane Marie are nevoie de uniformă, de încălţăminte, de ghiozdan şi de rechizite pentru a merge la şcoală, iar Alex Marian de îmbrăcăminte pentru grădiniţă, de dulciuri şi jucării. Acești doi copii minunaţi au nevoie de ajutorul dumneavoastră pentru a merge mai departe. Claudia BÂRLĂ