Drepturi pentru muncitorii străini
Blocul Naţional Sindical şi Forumul Român pentru refugiaţi şi migranţi au lansat astăzi la Ploieşti proiectul “Reprezentare sindicală pentru muncitori imigranţi din România”. Proiectul este cofinanţat din fondul social european prin programul sectorial de dezvoltare a resurselor umane şi îşi propune să identifice nevoile lucrătorilor imigranţi de pe teritoriul României, creşterea capacităţii administrative şi de reprezentare a organizaţiilor sindicale pentru lucrătorii imigranţi din România, dar şi creşterea gradului de implicare a sindicatelor în satisfacerea nevoilor muncitorilor străini. “De obicei vorbim despre muncitori din ţări mai puţin dezvoltate sau unde munca este plătită mai puţin. Dar noi căutăm ca această forţă de muncă să fie încadrată în lege şi să fie asimilată. Totul este să se recurgă la această forţă de muncă când nu vom mai avea rezerve chiar noi, dar după câte bine ştiţi există foarte mulţi şomeri români”, a declarat Costin Aldescu, preşedinte BNS Prahova. Proiectul are o durată de 24 de luni şi are un buget de 1,8 milioane lei. R. E.