Actualitate

Romania ocupă primul loc în UE ca numar de locuitori care lucreaza peste hotare

Un nou raport publicat recent de Eurostat, Oficiul pentru Statistică al Uniunii Europene, arată că România se află pe primul loc între statele membre ale UE în ceea ce privește numărul de cetățeni cu vârstă activă care lucrează în străinătate.

Astfel, nu mai puţin de 19,7% dintre cetățenii cu vârstă activă, adică între 20 și 64 de ani, lucrează în străinătate, conform raportului publicat de Eurostat, din care reiese că România ocupă, astfel, primul loc în UE. În urmă cu 10 ani, procentul românilor care lucrau în străinătate era cu 12,3 puncte procentuale mai mic, respectiv de numai 7,4%.

Țara noastră este urmată, în clasament,  de Lituania (15%), Croația (14%), Portugalia (13,9%), Letonia (12,9%) și Bulgaria (12,5%). Asta în timp ce Germania, Marea Britanie, Suedia și Franța se mândresc cu 1-1,3%, iar Cipru înregistrează o scădere a procentului, de la 7,1%, în 2007, la numai 3,9%, în 2017.

La nivelul Uniunii Europene, media este de 3,8% din populația cu vârste cuprinse între 20 și 64 de ani.

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co