Dezinsectie gratuita: Adrian Dobre a discutat cu patronul firmei Coral
Primarul oraşului Ploieşti, Adrian Dobre, a discutat, astăzi, cu patronul firmei Coral SRL, Alexandru Badea, despre posibilitatea ca aceasta să sponsorizeze dezinsecţia parcurilor din municipiu, după ce Bade afirmase cu o zi în urmă că este dispus să facă acest lucru.
Patronul Coral i-a explicat edilului şef care ar fi condițiile și costurile unor servicii de dezinsecție a întregului oraș şi s-a oferit să realizeze dezinsecția în parcurile din oraș și la locurile de joacă unde se strâng multe persoane, cu precădere copii. Alexandru Badea și-a exprimat disponibilitatea ca firma sa să asigure servicii de dezinsecţie, dezinfecţie şi deratizare și în școlile unde primarul știe că sunt probleme.
Discuţia dintre cei doi nu a avut însă nicio finalitate. Mâine, patronul Coral va merge din nou la sediul Primăriei Ploieşti, de această dată pentru a discuta cu viceprimarul Cristian Ganea.