Cu tirul în râpă
Un tir încărcat cu materiale textile, care venea tocmai din Anglia, s-a răsturnat, la începutul săptămânii trecute, într-o râpă de pe marginea DN 1 A, la intrare în localitatea Măneciu. Şoferul autotrenului, un bărbat în vârstă de 45 de ani, a apăsat prea tare pedala de accelerație și, într-o curbă, a pierdut controlul volanului. Mașina a derapat din cauza carosabilului acoperit cu zăpadă şi a căzut în prăpastie. Numai o minune a făcut ca atât el, cât și pasagerul din dreapta sa, să scape cu viață. Tirul, care avea ca destinație o societate din domeniul confecțiilor, din Ploiești, s-a prăvălit de la o diferență de nivel de 15 metri. A existat riscul ca remorca să se prăbușească peste cabină, dar victimele au fost scoase afară de pompierii militari și au fost trasportate la spital, având doar câteva fracturi. Tirul a fost scos din râpă cu ajutorul unei macarale. R. E.