Crosul Municipiului Câmpina
Consilierul local câmpinean Marian Dulă, totodată şi preşedinte al Comisiei de Cultură, Sport, Învăţământ, aduce la cunoştinţa iubitorilor de sport că sâmbătă, 22 octombrie, de la ora 11.00, va avea loc Crosul Municipiului Câmpina.
Sunt aşteptaţi elevii din învăţământul gimnazial, liceal şi adulţi. O categorie aparte care va fi constituită în cadrul acestei activităţi va fi cea a perechilor părinte-copil.
Organizatorul Simona Pavel din cadrul Catedrei de Educaţie Fizică de la Colegiul Naţional „Nicolae Grigorescu” îi aşteaptă pe participanţi la Biblioteca Municipală Câmpina, situată pe B-dul Culturii, locul de unde se va da startul pentru cros. Se În timpul acestuia se va străbate B-dul Culturii şi strada Plevnei.
Consiliul Local şi Primăria Câmpina au alocat 3.000 de lei pentru premiile care vor fi acordate câştigătorilor.
Carmen NEGREU