Actualitate

Continuă lucrarile de canalizare pe strazile din Ploiesti

Primarul Adrian Dobre a anunțat, astăzi, care este stadiul lucrărilor pentru canalizare din municipiu, precizând că, în prezent, acestea se derulează în cartierele Eroilor și Albert și că în curând vor fi demarate și cele din Buna Vestire.

Potrivit edilului șef, în cel mult două săptămâni vor începe lucrările în acest cartier și într-o lună va fi finalizată documentația aferentă cartierelor Mimiu și Râfov, termenul de execuție fiind de trei luni.

Ultimul cartier unde va fi introdusă canalizare este Mitică Apostol acolo unde, la ora actuală, se realizează proiectul tehnic.

Adrian Dobre promite că, până la finalul lunii august, partea de proiectare va fi finalizată, după care vor urma patru luni de lucrări, astfel că, până la sfârșitul anului, se vor finaliza toate proiectele de canalizare avute în vedere pentru municipiul Ploiești în acest an.

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co