Turism

Conferinţele salvează extrasezonul

Conferintele, simpozioanele şi celelalte activităţi organizate de marile firme în staţiunile de pe Valea Prahovei salvează hotelierii şi administratorii unităţilor turistice în această perioadă de extrasezon.

În fiecare an, marile firme profită de preţurile ceva mai mici din aceste perioade, dar şi de faptul că staţiunile nu sunt foarte aglomerate. Nici hotelierii nu stau cu mâinile în sân şi au pregătit oferte tentante. “După Paşti şi 1 Mai, ne aflăm în sezonul de conferinţe, unul care sperăm să fie foarte bun, folosindu-ne de cele opt săli de conferinţe dotate şi de ceea ce ne oferă oraşul ca obiective turistice”, a declarat Marian Schwartz, administratorul unui hotel de pe Valea Prahovei.
În unele unităţi din Sinaia abia se mai găsesc locuri de cazare, acestea fiind ocupate, deja, de marile firme sosite în staţiune pentru diferite acţiuni. “Capacitatea hotelului este ocupată în proporţie de 80% cu turismul de conferinţe. În perioada aceasta avem un congres medical care se desfăşoară în Sinaia şi aproape toate camerele sunt valorificate spre acest tip de turişti”, a declarat Ciprian Stanciu, managerul unui hotel din Sinaia.

Dotări specifice
În staţiunile de pe Valea Prahovei există aproape 100 de săli de conferinţă în pensiuni foarte moderne sau în hoteluri de trei până la cinci stele. Toate sunt dotate corespunzător, cu videoproiectoare, sisteme de sonorizare, flipchart, monitoare sau ecrane de protecţie, iar la cerere se asigură şi asistenţă tehnică. În funcţie de numărul de locuri, dar şi de zilele rezervate, preţurile pot scădea foarte mult, în unele cazuri chiar la jumătate.  La Sinaia, organizatorii de conferinţe sau simpozioane au la dispoziţie şi Centrul Internaţional de Conferinţe “Casino”, care dispune de 12 săli de conferinţe sau evenimente corporate. A. B.

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co