
Nu este pentru prima dată când Câmpina este reprezentată cu succes la concursurile sportive de către o persoană care iubeşte mişcarea, îşi doreşte să participe la competiţii internaţionale, dar… nu are susţinere financiară. Este vorba despre Iulică Alexe, cel care s-a întors pe locul V de la un concurs ce promovează cel mai important eveniment sportiv al toamnei: Bucharest City Marathon 2010. „Am mers...

► Petroliştii ploieşteni realizează a patra victorie consecutivă şi îşi consolidează poziţia de lider în cadrul seriei a II-a a Ligii secunde cu 12 puncte din tot atâtea posibile. ► Defensiva ploieştenilor a încasat primele goluri nereuşind să păstreze intactă poarta proprie. ► Marius Ene şi Florentin Dumitru s-au accidentat serios, fiind înlocuiţi încă din prima repriză, iar prezenţa lor la jocul din şaisprezecimile...

În vara anului trecut, la Ploieşti, (re)apăruse pe prima scenă fotbalistică a ţării, după foarte mulţi ani, echipa feminină Galaxy Ploieşti care, pe vremea aceea, urma să fie sprijinită de patronul acesteia, dar şi de către diriguitorii fotbalului judeţean. ”Vom face toate eforturile financiare necesare pentru acestă echipă de fotbal feminin” se lăudau, atunci, atât patronul noii grupări înfinţate cât şi oficialii Asociaţiei Judeţene...
Liga a III-a, seria a III-a Chimia Brazi preia şefia seriei Atletic Bradu – Chimia Brazi: 0- 4 (0-1) Stadionul sintetic din Bradu, Spectatori: peste 300. Au marcat: Valentin Lazăr (min.27 şi 81), Arnăutu (min.53), Ciobanu (min.57 – din penalty) Atletic: Olteanu – Enache (min.51 Fieraru), Velianu, Şerban, M. Oprea, R. Nicolae, Manea(min.87 Marinescu), Tălpeanu(min.80 Soare), Stoica, Păvăluţă (min.71 Pârjol), Neacşa. Chimia: B. Sava...

► Chimia Brazi (Liga a III-a) repetă performanţa de anul trecut şi se califică în “şaisprezecimi” unde adversară va fi o echipă de pe prima scenă a fotbalului românesc. ► Ultima ispravă a chimiştilor din Brazi este eliminarea Concordiei Chiajna, una din fruntaşele primei serii a ligii secunde. ► Echipa Petrolul Ploieşti se alătură chimiştilor din Brazi, calificându-se în turul al VI-lea al prestigioasei...

Miercurea trecută, stadionul “Rafinăriei” din Câmpina a găzduit o frumoasă manifestare fotbalistică, protagoniştii acestui eveniment nefiind decât fostele glorii ale fotbalului câmpinean care, de-a lungul timpului, au adus glorie şi bucurii tuturor iubitorilor fotbalului din Câmpina. Partida a fost extrem de disputată şi foarte atractivă, cu multe faze spectaculoase la ambele porţi, goluri dar şi ratări sau parade ale portarului Pălănceanu. În echipa “roşie“...

Liga A Prahova, Etapa a IV-a Tricolorul Breaza – Chimia II Vadu Săpat 4-4(1-1) Au înscris: I. Anghel, Dogaru, Prisăcaru, Gabriel Năstase-pentru gazde,Baroian, Lambă şi Liviu Radu(de 2 ori)-pentru oaspeţi. CS Brazi – Conpet II Izvoarele 0-2(0-1) Au marcat: Paraschivoiu şi Ştefan Rădulescu . Unirea Câmpina – CS Ceptura 0-1(0-0) A înscris : Răzvan Catană Caraimanul E.A. Buşteni – CS Floreşti 4-0 (1-0) Marcatori:...

A trecut câtva timp de când nici o echipă nu a mai evoluat pe terenul de fotbal din localitatea Poiana Câmpina. Însă, cei de la Clubul Sportiv Municipal Câmpina au reuşit să ajungă la o înţelegere cu cei de la uzină şi acum de pe stadion se pot auzi din nou uralele microbiştilor. Lucru pe care primarul din Poiana Câmpina abia aştepta să-l vadă,...

Un teren viran, în suprafaţă de 8.483 de metri pătraţi, pe care mulţi l-au cerut de-a lungul timpului, dar nu au reuşit să-l ia, întrucât Consiliul Local Câmpina nu a vrut dă-l dea, va deveni într-un timp cât mai scurt… bază sportivă. Preşedintele Clubului Sportiv Municipal Câmpina anunţase, într-o conferinţă de presă, că ar dori acest teren, pentru a putea promova sportul câmpinean aşa...

Lotul Asesoftului se pregătește ca de Olimpiadă. Mai ales că echipa ploieșteană a mers în cantonamentul de vară la Centrul Olimpic de la Izvorani. “Sejurul” de o săptămână a costat doar 4.000 de euro. Blidaru și coechipierii au beneficiat de sală de joc, pistă de alergare, sală de forță și multe altele. “Dușmanul” jucătorilor a fost preparatorul fizic Ronald Anzur, care a tras de...
Powered by themekiller.com watchanimeonline.co