Au cerut şi au primit!
Un teren viran, în suprafaţă de 8.483 de metri pătraţi, pe care mulţi l-au cerut de-a lungul timpului, dar nu au reuşit să-l ia, întrucât Consiliul Local Câmpina nu a vrut dă-l dea, va deveni într-un timp cât mai scurt… bază sportivă. Preşedintele Clubului Sportiv Municipal Câmpina anunţase, într-o conferinţă de presă, că ar dori acest teren, pentru a putea promova sportul câmpinean aşa cum trebuie şi anunţa că speră ca aleşii locali să înţeleagă că o minte sănătoasă nu poate exista decât într-un trup sănătos. Virgil Guran, preşedinte CSM Câmpina: „O să existe un proiect de hotărâre şi consider că, în proporţie de 99%, va fi aprobat. Dar, în România, acel 1% poate schimba multe lucruri. Sper că nu va fi cazul şi de această dată”. Visul celor de la Clubul Sportiv Municipal Câmpina s-a îndeplinit, în sensul că cei din Consiliul Local au hotărât că este nevoie de o nouă bază sportivă şi au atribuit terenul în folosinţă gratuită. Dar au fost puse şi condiţii, în sensul că documentaţia trebuie să fie gata în maxim 1 an de zile, iar atribuirea în folosinţă gratuită va fi pe o durată de 10 ani, cu posibilitate de prelungire a termenului. R. N.