Opera unitară şi complexă a arhitectului ploieştean Toma T. Socolescu are la temelie o cultură de erudite, dar şi moştenirea celor trei generaţii de constructori şi arhitecţi ai familiei în care s-a născut şi s-a format. Marele arhitect ne-a dăruit numeroase clădiri remarcabile, studii de specialitate dedicate arhitecturii româneşti fiind şi întemeietorul mai multor fundaţii culturale şi instituţii cum ar fi biblioteca N. Iorga sau Muzeul Judeţean de Artă. Recunoscut ca fiiind un mare arhitect, atât de confraţi, de intelectuali sau nespecialişti, în epoca în care a trăit, dar şi după aceea şi până în prezent, Socolescu mărturiseşte: ”arhitectura nu era pentru mine o simplă profesie care să-mi aducă mijloacele de trai”.
Îşi face studiile la ”Sf. Petru şi Pavel” în Ploieşti iar liceul în Bucureşti la ”Gheorghe Lazăr”. Îndrăgostit de desen şi de pictură, devine în 1911 arhitect diplomat al Şcolii Superioare de Arhitectură din Bucureşti unde îi are ca dascăli pe Grigore Cerchez, Petre Antonescu, Ion Berindei şi Ion Mincu şi unde mai apoi, revine ca profesor de teoria arhitecturii (1922 şi 1948).
Adept al arhitecturii tradiţionale, se opune curentului cubist ”la modă” afirmând că arhitectura nu este şi nu trebuie să fie internaţională ”ea fiind concepută într-un anumit loc şi de un anume popor”. Entuziast promotor al curentului arhitectural tradiţional românesc, inspirat în special de stilul brâncovenesc şi mare pasionat de arheologie, a studiat şi s-a implicat în conservarea clădirilor vechi şi a bisericilor, publicând în acest sens numeroase studii şi articole de specialitate. ”Ce e azi modern, peste 30-40 de ani va fi poate ceva rămas în urmă, aşa că nu trebuie să uităm acel adevăr elementar, că fără ieri nu poate fi azi, tradiţia fiind însăşi substanţa istoriei”.

Participă ca arhitect, constructor sau diriginte de şantier la realizarea proiectelor sale dintre care, cele mai importante sunt: Halele centrale (1935), turnul Catedralei Sf. Ioan Botezătorul (1939), Colegiul I. L. Caragiale (1932) şi Palatul de Justiţie din Ploieşti. A proiectat şi construit în special în judeţul Prahova, la Câmpina, Vălenii de Munte, Bucureşti, Boldeşti-Scăieni, la Sinaia, Izvoarele sau Păuleşti. Socolescu poate fi considerat un arhitect norocos pentru că, soliditatea şi confortul edificiilor realizate de el, în care se locuieşte foarte bine şi în ziua de azi, au făcut ca cea mai mare parte a operelor sale să dăinuie în forma lor originală, cei care i-au renovat ulterior casele, neîndrăznind să le modifice. În 1919 este ales în funcţia de arhitect şef al judeţului Prahova şi mai apoi, în cea de primar al Ploieştiului unde depune eforturi pentru îmbunătăţirea aspectului şi extinderea oraşului iar la nivelul judeţului, pentru înfiinţarea de clădiri publice. În 1928 se stabileşte în comuna Păuleşti, unde cumpără şi amenajează o casă pentru familia sa şi al cărui primar devine mai târziu. În perioada comunistă este persecutat de regim, evacuat din propria locuinţă care ulterior este maltratată iar bunurile confiscate. Se mută în Bucureşti unde moare la vârsta de 77 de ani. Lista lucrărilor realizate de Toma T. Socolescu la Sinaia cuprinde: vila Nicolae Iorga din Furnica (1918), monument istoric, bine păstrată şi întreţinută de familia marelui istoric; vila av. Grigore Ivanceanu (1934), situată tot pe Furnica, proprietatea fiicei sale Alice (lăsată în paragiă şi scoasă în prezent la vânzare), casa lui N. Scorţeanu (1925) din Cumpătu, peste drum de Staţiune Zoologică, vila C. I. Ionescu şi vila Al. Radovici, renovarea Primăriei Sinaia şi vila din Cumpătu, construită în anul 1925 pentru soţia marelui arhitect, Florica Socolescu, restaurată cu multă grijă de noii ei proprietari. Toate aceste clădiri minunate din Sinaia, împreună cu cele ale altor mari arhitecţi români: Ion Mincu, Petre Antonescu, Paul Smărăndescu sau Duiliu Marcu, pot face obiectul unui traseu turistic cultural unic în cadrul ofertei turistice a staţiunii. Însă, preocupaţi peste măsura de zgomotoasele raliuri de pe bulevard şi de grija de a transforma din nou centrul staţiunii într-un ”evolution” bâlci, omitem gesturile cu adevarat importante, cum ar fi să montăm pe peretele Primăriei, o modestă plachetă, care să ateste contribuţia marelui arhitect la patrimoniul staţiunii Sinaia.
arh. Nicolae Dan MANEA