Capelă în curtea Spitalului Câmpina

De ani de zile s-a dorit construirea unei capele în incinta Spitalului Municipal Câmpina, dar de fiecare dată s-au găsit tot felul de motive care să împiedice ridicarea acestui lăcaş: ba că nu ar prima decât religia creştin-ortodoxă, ba că ar face clopotele gălăgie, ba că trec ţevi de canalizare pe sub terenul respectiv. La ultima şedinţă de consiliu, din 28 mai, Gena Preda, consilier PD-L a reuşit să obţină votul colegilor săi, privind construirea capelei.
„În urmă cu aproape 10 ani s-a sfinţit locul pentru ridicarea unei capele ortodoxe în incinta Spitalului Municipal Câmpina. De ce nu s-a realizat până acum? Nu-mi este îngăduit să cercetez, dar cred că nu sunt motive plăcute de Dumnezeu. Ne-am propus eu şi dl. Alin Moldoveanu, să reîncepem demersurile pentru ca acest lăcaş, atât de necesar pentru omul suferind, dar şi pentru cel ce este alături de suferinţa lui, să poată fi ridicat. Astfel, pas cu pas s-a reuşit împreună cu serviciul ADDP al Primăriei, să se stabilească locul unde poate fi construit lăcaşul. ” a declarat Gena Preda. C. N.