Imobiliare Valea Prahovei
Cultura

Cadou pentru iubitorii de frumos

Peste 300 de artişti plastici din întreaga lume vor expune la Ploieşti, în cadrul Bienalei Internaţionale de Gravură Contemporană „Iosif Iser”.

Cea de-a noua ediţie a Bienalei va fi găzduită de Muzeul Judeţean de Artă “Ion Ionescu-Quintus” din Ploiești. Anul acesta aduce în premieră la Ploieşti lucrări din Noua Zeelandă şi Australia. În total, muzeul a primit 576 de gravuri realizate prin diferite tehnici artistice şi în realizarea cărora au fost abordate teme variate, de la peisaj la portret şi compoziţii abstracte. Zilele trecute, în muzeu era mare agitaţie: muzeografii selectau lucrările care vor fi expuse pe simeze. Expoziţia va fi vernisată în a doua jumătate a lunii noiembrie. “Nou aduce artă străină foarte multă. Nu este un lucru neapărat nou față de edițiile anterioare, dar este un lucru nou pentru ploieșteni, categoric. Sunt lucrări venite de pe toate continentele și este artă pe care nu o vezi în fiecare zi în orașul acesta și nici în țară”, a declarat directorul adjunct al Muzeului Judeţean de Artă “Ion Ionescu-Quintus”, Alice Necula.
Bienala Internaţională de Gravură Contemporană „Iosif Iser” a fost inaugurată în 1993 şi este unul dintre cele mai cunoscute proiecte artistice ale muzeului „Ion Ionescu Quintus”. A. N.

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co