Social

Bucuria celor mici!

Crăciunul a trecut cu bucurie, indiferent de posibilităţile fiecăruia. Unii au avut şi ce nu şi-au dorit, alţii au avut norocul să aibă pe masă un cozonac. Au fost şi oameni care nu şi-au dorit nimic mai mult decât sănătate şi, cu toate acestea, s-au întâlnit să se bucure împreună de sărbători. În luna cadourilor, a avut loc cea de-a doua întâlnire a copiilor cu handicap, de această dată găzduită de Biserica Baptista Maranta din Câmpina. 19 copiii şi părinţii sau însoţitorii lor au intrat în jocul lui decembrie. Asociaţiile „Împreună Pas cu Pas” şi „River of Life” au pregătit pentru toţi un atelier. Într-o atmosferă caldă, cei mici şi cei mari au fost aproape unii de alţii, au pictat, au decupat şi au realizat felicitări pentru Moş Crăciun. Psihoterapeutul Nicoleta Burlacu, alături de echipa sa, a transformat câteva ore în serbarea de sfârşit de an. Nu a lipsit nici darnicul Moş Crăciun, care a oferit cadouri tuturor copiilor, pentru că a fost primit cum se cuvine, cu poezii şi cântece. Astfel de întâlniri sunt un bun prilej de socializare, de încurajare şi integrare a copiilor cu handicap. Aceştia vor avea şi în noul an multe surprize în cadrul atelierelor care au devenit obişnuinţă. D. R.

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co