Actualitate

Bozianu: Fondul Suveran de Investitii, vaca de muls pentru guvernanti

Deputatul PMP de Prahova Cătălina Bozianu nu este de acord cu varianta în care a fost adoptat, joi, Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții, variantă susținută de PSD și ALDE.

Cătălina Bozianu susține, într-o postare pe o rețea de socializare, că “forma votată de majoritatea parlamentară nu m-a convins că acest Fond nu va transforma zone-cheie ale economiei românești într-un fel de vacă de muls a guvernanților sau că nu va fi doar o gaură neagră în care vor dispărea banii românilor”.

În opinia deputatului prahovean, din punct de vedere economic, așa cum l-au gândit inițiatorii, acest fond nu pare să aibă prea multe șanse de eficiență. Companiile de stat profitabile vor acoperi, din profit, pierderile celor mai puțin performante, iar plasamentele (investițiile) inițiale se vor îndrepta și către lucrări publice, precum spitale sau infrastructură, care nu sunt profitable decât după foarte mult timp. Multe semne de întrebare ridică și majorarea capitalului social al Fondului, de la 1,85 miliarde de lei, cât s-a propus inițial, la 9 miliarde.

Cătălina Bozianu nu este de acord nici cu faptul că modalitatea de desemnare a reprezentanților statului în organismul de conducere (Consiliul de Supraveghere) exclude Parlamentul, aceștia fiind numiți direct de Guvern. De asemenea, a scris Bozianu, deputații Puterii au respins înființarea unui Consiliu Consultativ, format din specialiști în finanțe și economie din instituții de prestigiu sau din societatea civilă, organism care ar fi avut ca atribuție implicarea în elaborarea strategiilor fondului și în stabilirea indicatorilor de performanță.

“Însuși modul în care a fost promovată și adoptată propunerea legislativă de înființare a FSDI ridică semne mari de întrebare: prin inițiativa unui grup de parlamentari, și nu prin proiect de lege elaborat de Guvern”, a conchis deputatul în postarea sa.

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co