Belvederile din Sinaia: stânca Franz Joseph
M-am bucurat să revăd splendida panoramă a Văii Prahovei şi să regăsesc belvederea de pe marea stâncă Franz Joseph în bună rânduială, îngrijită şi curată.
Câţiva oameni inimoşi au grijă de acest loc, au amenajat, au marcat şi întreţin poteca de acces ce pleacă din Poiana Stânii Regale şi mai nou, au montat o lunetă chiar pe platforma superioară a stâncii. La doar câţiva paşi se află cea de-a doua platformă, mai mică, şi ea în stare bună dar cu vizibilitatea complet blocată de o vegetaţie crescută sălbatic şi cred că doar câteva lucrări toaletare a arborilor din zonă ar fi suficiente pentru a remedia această regretabilă situaţie.
Poiana Stânii Regale ne reaminteşte prin denumirea ei de statutul de reşedinţă Regală a Sinăii iar numele dat acestei stânci confirmă strânsele legături care existau cu celelalte monarhii ale Europei la începutul secolului XX. Poţi ajunge aici urmărind traseul şerpuit al vechiului drum forestier care se ramifică din drumul Cotei 1400, traversând pe curba de nivel zona împădurită de la poalele Bucegilor. Poiana care se deschide la capătul acestui drum este ea însăşi o continuă surpriză pentru că, oriunde te uiţi în jur, peisajul îţi umple sufletul de bucurie. După o binemeritată şi tihnită odihnă te poţi întoarce apoi pe acelaşi traseu, poţi coborî în Poiana Peleşului pe poteca pietruită sau poţi urca spre Cota 1400 pe vechiul drum. Cu toate astea, ajuns aici ai un sentiment de reţinere, eşti surprins de lipsa de animaţie, de lipsa de oameni.
Mult prea puţini sunt cei care mai cunosc azi acest loc. Şi mai puţini, îi includ aici şi pe sinăieni, sunt cei care mai vizitează Poiana Stânii Regale şi stânca Franz Joseph. Este de vină, poate, drumul de acces. Se vede însă, clar, că iniţial el a fost bine realizat şi ceea ce îi lipseşte de prea multă vreme este întreţinerea.
Starea proastă a drumului nu îi împiedică însă pe unii să facă adevărate raliuri cu maşini de teren sau ATV-uri şi lucrul ăsta chiar ar trebui să înceteze. Aici, ca şi spre Cota 1400, cred că poate funcţiona cu succes un transport în comun organizat şi ecologic, aşa cum se cuvine în interiorul Parcului Natural Bucegi.
Poate că gardul de sârmă ghimpată care nu te lasă să intrii în Poiană să fie cauza, sau desele panouri de avertizare care nu te lasă, de fapt, să faci nimic. Ideea de protecţie a unei zone de rezervaţie nu exclude prezenţa omului. Dacă nu pentru oameni, atunci pentru cine conservăm aceste nepreţuite bucăţi de peisaj şi de natură? Suntem atenţionaţi să nu părăsim potecile amenajate dar nu există niciun traseu organizat în acest scop. Este interzis să culegem flori dar faptul că aici nu s-a mai cosit sau păşunat de mult a dus deja la dispariţia unor plante obişnuite cu un alt ciclu şi regim de viaţă.
Comentând cu un amic titlul campaniei Salvaţi Sinaia!, mi-a spus zâmbind amar: da, trebuie să o salvăm de noi înşine. Cam aşa par să stea lucrurile şi în acest caz cu toate că belvederea de pe stânca Franz Joseph arată că se poate şi altfel. În fapt, falsul conflict dintre natură şi om despre care unii vorbesc, în care omul este cel care a invadat natura, nu va putea fi tranlat în favoarea niciuneia dintre părţi, singura variantă fiind echilibrul, respectul reciproc şi convieţuirea.
Arh. Nicolae Dan MANEA
