Primul proiect cofinanţat cu fonduri europene, pentru gestionarea unuia dintre cele nouă situri Natura 2000 din Prahova, este în curs de implementare. Este vorba despre Stânca Tohani, din comuna Gura Vadului, care face parte din lista cu arii importante şi protejate la nivel european. Proiectul are ca obiectiv conservarea a patru habitate şi a unor specii cum este planta Capul Şarpelui. Mai mult decât...

M-am bucurat să revăd splendida panoramă a Văii Prahovei şi să regăsesc belvederea de pe marea stâncă Franz Joseph în bună rânduială, îngrijită şi curată. Câţiva oameni inimoşi au grijă de acest loc, au amenajat, au marcat şi întreţin poteca de acces ce pleacă din Poiana Stânii Regale şi mai nou, au montat o lunetă chiar pe platforma superioară a stâncii. La doar câţiva...

Campania SALVAŢI SINAIA este iniţiativa câtorva arhitecţi locali, inițiată acum mai bine de doi ani, cu sprijinul Ordinului Arhitecţilor din România, ce îşi propune monitorizarea staţiunii din punct de vedere arhitectural şi urbanistic. Sinaia nu a fost o alegere întâmplătoare. În afară de renumele ei de cea mai importantă staţiune turistică montană şi de reputaţia încă vie de fostă reşedinţă Regală, este şi localitatea...
Powered by themekiller.com watchanimeonline.co