Au mers la bibliotecă şi în vacanţă

Elevii din clasele I-IV ale şcolilor câmpinene au ales să îşi petreacă mare parte a timpului liber din vacanţa de toamnă la Biblioteca Municipiului Câmpina.
Săptămâna trecută a fost una plină de activităţi în această instituţie. „Au venit foarte mulţi la bibliotecă, în grup organizat, cu învăţătorul, sau singuri, pentru că avem de anul trecut o sală de internet, unde copiii vin fie să comunice cu prietenii lor fie să se joace pur şi simplu, pentru că nu au calculator acasă. Grupurile organizate vin pentru a împrumuta cărţi şi pentru a viziona filmuleţe din programa şcolară”, a declarat Liliana Ene – şef Birou Responsabil Biblioteca Municipiului Câmpina.
Fie că au mers singuri, însoţiţi de cadrele didactice sau în grupuri organizate din cadrul after school-urilor particulare, copiii au arătat un interes ridicat pentru lectură în comparaţie cu anii precedenţi. „Copiii de la Şcoala Centrală, clasa II C au avut o activitate de lectură planificată din timp. Activitatea este una atrăgătoare, au împrumutat cărţi şi vor continua cu lectura acasă.
Copiilor le place parteneriatul cu Biblioteca Municipală”, a spus profesorul de ciclu primar Simona Daniela Dinu.
Program de vizionare
Unul dintre grupurile de elevi receptivi la solicitările îndrumătorilor şcolari, a venit săptămâna trecută la Biblioteca Municipiului Câmpina pentru a viziona filmul „Dumbrava minunată”, fiind şi una dintre lecturile suplimentare date ca temă de dascăli.
Angajaţii instituţiei se aşteaptă ca din această săptămână numărul copiilor care vin să solicite cărţi să crească, odată cu reluarea cursurilor. E. TOMA