Atitudini: TURISMUL CULTURAL
Imaginaţi-vă un anumit tip de turism care urmăreşte trasee istorice, care promovează clădirile reprezentative, un turism bazat pe evenimente culturale şi artistice importante, pe comunicări ştiinţifice şi întâlniri la nivel înalt, un tip de turism menit să mobilizeze elitele societăţii şi să pună în valoare bunurile ei patrimoniale cele mai de preţ. Imaginaţi-vă pentru o clipă că am decide să punem calitatea în locul cantităţii, respectul înaintea incompetenţei, rafinamentul înaintea chiciului, tradiţia în locul mitocăniei, lucrul durabil înaintea profitului de moment.
În cadrul manifestărilor prilejuite de Balul Arhitecţilor din acest an, Ordinul Arhitecţilor a editat o hartă culturală alternativă pentru Sinaia iar în cele trei zile ale evenimentului s-au organizat plimbări tematice prin oraş, pe traseele stabilite. Cele câteva sute de exemplare ale acestei hărţi, care au fost distribuite gratuit centrului de informare, marilor hoteluri şi oricărui doritor, conţin în afară de reprezentările grafice specifice câteva dintre poveştile clădirilor importante. Sunt case vechi, anonime, unele îmbătrânite, mai bine sau mai prost întreţinute, pe lângă care de cele mai multe ori treci absent, fără să le şti. Urcând din centru, pe cel mai circulat drum spre Mânăstirea Sinaia, treci neavizat pe lângă o mulţime de clădiri interesante: imobilul de la nr.1 este primul Oficiu Poştal din Sinaia şi a adăpostit între 1940-1941 sediul mişcării legionare; vila Parc de la nr. 2, fostul Hotel Regal, construită în 1880 de Eforia Spitalelor Civile, e cel mai vechi hotel din staţiune rămas în picioare şi în timp, a funcţionat atât ca centru de tratament balnear cât şi ca spital militar sau adăpost pentru refugiaţi; mai sus dai peste vila Carola, construită ca pensiune în 1896 de Josef Ungarth, loc unde a locuit Yehudi Menuhin cât timp a studiat la Sinaia împreună cu George Enescu. La întoarcere, după ce vizitezi Mânăstirea cobori pe lânga vila Camelia unde dacă doreşti, poţi bea un ceai fierbinte în decorul rafinat, cu tavane şi lambriuri din lemn, cu vitralii şi cu nelipsitul şemineu, al unei autentice locuinţe aristocrate, pentru a reveni din nou în centru, în faţa casei Emil Costinescu, ridicată în 1982 de primul industriaş important din zonă, loc unde a avut loc şedinţa Guvernului Brătianu în care s-a hotărât neutralitatea României la începutul primului Război Mondial. Şi am parcurs pe jos doar câteva sute de metrii pe unul dintre posibilele trasee culturale din Sinaia.
Desigur, nu orice staţiune este capabilă să ofere cadrul sau are şansa să deţină şi mijloacele necesare pentru a susţine un astfel de turism aşa cum nu este de loc simplu să ai şi să menţii standardele de calitate necesare. În Sinaia, însă se poate face turism cultural. Într-o staţiune care deţine deja un brend redutabil şi care are cel mai mare număr de monumente istorice pe cap de locuitor din România, saltul calitativ spre turismul cultural ar trebui să fie un deziderat necesar, dar nu suficient al strategiei de dezvoltare şi el depinde azi doar de dorinţa de a face acest lucru, adică de noi. Revenind în actualitate, ne întâlnim zilnic cu un oraş inert, în care cetăţenii se complac în rolul de spectatori. Pe scenă nu se întâmplă însă nimic. Ne văităm din când în când că nu sunt turişti în staţiune, că afacerile merg prost, privim pasivi cum se mai dărâmă câte o casă de patrimoniu şi cum în locul ei se construieşte altceva, ne amintim nostalgici de vremurile trecute, dar nu facem nimic să schimbăm toate astea. Îmi vin în minte versurile unui cântec al lui John Lennon care ne spunea: ”poţi să spui că sunt un visător, dar nu sunt singurul!” arh. Nicolae Dan MANEA
