Actualitate

Atitudini: CONTRASTE

Prima locomotivă electrică din România poate fi văzută astăzi de publicul larg, expusă pe peronul gării din Buşteni, graţie iniţiativei şi efortului unor entuziaşti păstrători ai tradiţiilor oraşului, dar şi a Căilor Ferate Române, îi amintesc aici pe dl. Butnariu Leonard şi dl. Gigi Gavrilă. Au fost trei astfel de locomotive din care s-a păstrat doar una. Ele tractau garniturile de tren industrial care circulau în incinta Fabricii de Hârtie din Buşteni, pe un traseu de cale ferată îngustă electrificată (ecartament 700 mm.) de mai bine de 5 km lungime. Locomotiva electrică a fost fabricată în anul 1913 de AEG Berlin (nr. fabricaţie 1524), are o greutate de 3.5 tone şi este echipată cu un motor de 50 CP care funcţionează cu curent continuu 250V. Locomotiva a funcţionat fără întrerupere 90 de ani, până în 2003. Vagoneţii au fost produşi de aceiaşi firmă germană putând fi adaptaţi pentru diverse operaţiuni: transportul lemnului venit cu funicularul peste munte, de la exploaratea Brateiu la ”fierăstrău” (de unde şi numele cartierului situat mai sus de Hotelul Silva) unde era debitat şi cojit şi apoi la moara de pastă (acţionată hidraulic) unde era transformat în celuloză; transportul sulurilor de hârtie de la maşina de fabricat hârtie la secţia finisare, unde era tăiată şi devenea hârtie plană; transportul produselor finite din secţiile de producţie la rampă CFR din incinta fabricii sau transportul grelelor valţuri metalice din fabrică la atelierul de întreţinere, pentru a fi rectificate. Pentru a trece din Fabricaţia 1 în Fabricaţia 2, trenul industrial traversa drumul naţional, blocând din când în când traficul, spre nemulţumirea conducătorilor auto, dar şi spre deliciul copiilor ce asistau veseli la manevrele cantonierului care, fluierând ca la fotbal, schimba macazul şi la cele ale frânarului, personaj extrem de important, cocoţat pe platforma ultimului vagon care agita mai tot timpul un steguleţ galben. În partea opusă, spre fierăstrău, trenuleţul urca şerpuit pe malul drept al pârâului Jepi, pe o linie din care câteva tronsoane se mai păstrează şi azi. Deoarece produsele transportate (lemn, hârtie) erau uşor inflamabile, întreg traseul căii ferate era însoţit de o reţea proprie de hidranţi, cu guri de acces din sută în sută de metrii (vreo patru din ele se mai păstrează încă). Curentul electric care acţiona locomotiva era produs în incinta fabricii în una din cele cinci micro-hidrocentrale existente sau în centrala electrică acţionată cu abur provenit de la centrala termică, curentul fiind apoi transformat în curent continuu într-un post de transformare propriu. Parcurgând aceste date istorice, sunt o mulţime de lucruri care ne uimesc. Acum mai bine de 100 de ani, fraţii Schiell au introdus în fabrica din Buşteni un concept îndrăzneţ la acea epocă şi de actualitate azi: transportul intern pe cale ferată, folosirea pentru asta a energiei electrice şi mai departe producerea acesteia utilizând resursele naturale existente sau tehnologice proprii. Ne uimeşte durabilitatea unui utilaj aproape centenar care, prin simplitatea concepţiei a trecut cu brio testul timpului. În egală măsură însă, ne uimeşte şi nepăsarea multor buştenari care habar nu au că prima locomotivă electrică din România se află în oraşul lor, oraş despre a cărui istorie de altfel ştiu foarte puţine lucruri. Ne uimeşte lipsa preocupării şi a dorinţei de a păstra şi valorifica aceste simboluri istorice, pentru că, acest trenuleţ ar fi putut fi transformat cu uşurinţă, în unul turistic, care să lege, pe un traseu existent şi amenajat, oraşul, de una din zonele lui turistice importante: Mănăstirea Caraiman, Telecabina Babele-Peştera, Hotel Silva. Ne uimeşte şi faptul că ursul care rostogolea un sul de hârtie, emblema vechii fabrici, nu apare pe stema oraşului care, a apărut ca oraş pe umerii acestei fabrici, că vechile clădiri din piatră ale Fabricaţiei întâi au fost demolate cam ”fără rost”, ca în fine, nu suntem suficient de înţelepţi ca să preţuim adevăratele valori lăsate nouă spre păstrare de înaintaşi şi că aruncăm treptat, întreaga istorie a Buşteniului la coşul de gunoi. Dezvoltare nu înseamnă distrugere. Vechiul şi noul pot convieţui într-un echilibru dictat de bunul simţ şi de tradiţie. Din acest motiv ne uimeşte faptul că extrem de puţinele acţiuni de restituire a valorilor oraşului trec neobservate, fiind practic ignorate de cetăţeni, aşa cum s-a întâmplat şi cu vechiul trenuleţ electric.
Construit înainte de 1907 de o societate anonimă, Hotelul Caraiman (al doilea din Buşteni după Hotelul Buşteni, actualul sediu al Primăriei), după ce a fost naţionalizat în 1947, a adăpostit mai întâi dispensarul fabricii de hârtie şi mai apoi a fost extins cu clădirea farmaciei şi transformat în spital orăşenesc. Această clădire reprezentativă este transformată astăzi, sub ochii noştri, în încă o gramadă de moloz. Să continuam să ne mai mirăm, oare?  arh. Nicolae Dan MANEA

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co