Astăzi creștinii sarbatoresc ziua Sfântului Dumitru
Creştinii din toată lumea îl prăznuiesc în fiecare an, pe 26 octombrie, pe Sfântul Dumitru, unul din cei mai importanţi sfinţi din calendar.
În tradiția populară, Sfântul Dumitru usucă toate plantele și desfrunzește codrul, fiind cel care descuie iarna.
De asemenea, există credința că, pe 26 octombrie, de Sfântul Dumitru, căldura intră în pământ și gerul începe să-și arate colții.
Este ziua când ciobanii află ce fel de iarnă îi aşteaptă: ei îşi aşează cojocul în mijlocul oilor şi aşteaptă să vadă ce oaie se va culca pe el.
Dacă va fi o oaie neagră, iarna va fi bună, iar dacă pe cojoc se va culca o oaie albă, iarna va fi neîndurătoare şi grea.
De asemenea, ciobanii spun că, dacă în dimineaţa sărbătorii Sfântului Dumitru, o oaie albă se va trezi şi va pleca spre sud, urmează o iarnă grea.
Dacă se va trezi o oaie neagră şi va alege să meargă spre nord, iarna urmează să fie una blândă.
Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, cinstit de creștini în data de 26 octombrie, a trăit în timpul împăraților Dioclețian (284-305) și Maximian (286-305).
Fiu al prefectului din Tesalonic, el a fost numit, datorită calităților sale, guvernator al Tesalonicului (după moartea tatălui său).