Cultura

Artă la Centrul Cultural Buşteni

Centrul Cultural „Aurel Stroe” din Buşteni este una dintre cele mai active instituţii din zona montană a judeţului, activităţile organizate fiind multiple. Artiştii romani, dar şi cei străini se simt foarte bine la poalele Bucegilor, expoziţiile cu caracter internaţional fiind nelipsite.

Iubitorii muzicii clasice sunt aşteptaţi, weekend-ul viitor, la Centrul Cultural  din Buşteni, la un recital de pian. Sâmbătă, 28 iulie, de la ora 18.30, Cristina Buga va urca pe scenă pentru un „Recital romantic” susţinut cu lucrări de Franz Schubert, Frederic Chopin şi Franz Liszt.
Amatorii de muzică de calitate îşi pot asigura prezenţa la acest eveniment muzical achiziţionând bilete la preţuri de 1,5 lei, 3 lei sau 6 lei. Acestea vor fi puse în vânzare înaintea spectacolului, la sediul Centrului Cultural „Aurel Stroe” din Buşteni. Până atunci, însă, publicul se poate delecta cu patru expoziţii, dintre care două aparţinând unor artişti străini.
– Alexander Bold
Fotograful profesionist Alexander Bold a fost, la început, fotograf de presă, devenind mai apoi jurnalist de artă. Imaginile expuse – “fotografie industriala”-, conţin un aspect mai ales narativ: spun o anumită “poveste” a lucrurilor cuprinsă de obiectivul aparatului. Ele au fost realizate în timpul călătoriilor în Spania, Italia, Germania, Belgia, Elveţia şi, în final, în România.
Lucrările sale au forma şi fondul structurate pe trei nivele principale:
– primul nivel este acela al lumii văzute ca un muzeu al sculpturii realizate de arhitecţi, muncitori, constructori şi artizani anonimi. Orice obiect, pe lângă valoarea lui intrinsecă, are şi o anumită valoare artistică. Sunt realizări plastice încărcate cu formă şi simt artistic;
– al doilea nivel este industrializarea care aduce cu sine schimbarea mediului, alterarea rapidă, poluarea, etc.;
– al treilea nivel cuprinde însăşi esenţa vieţii: naşterea, moartea, evenimente primordiale ale existenţei noastre şi nu în ultimul rând aspectul dialectic: teza, antiteza, elementul material şi spiritual.
– Leo van Sluis
Pictorul olandez Leo van Sluis a vernisat de curând la Centrul Cultural din Buşteni expozitia “Instantanee româneşti”, deschisă aproximativ două luni. Ea cuprinde 47 de lucrări care au fost realizate în tehnica aquaforte în atelierele de grafică “ Grafisch atelier ‘Tgooi”, Hilversum, Olanda. A. R.

Targul National Imobiliar (TNI)
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co