Imobiliare Valea Prahovei
Actualitate

Arta dantelei cu suveica

Maestrul japonez Yusai Shokoin s-a aflat, zilele trecute, pentru a doua oară în România, pentru a susţine o serie de ateliere de lucru care se adresează atât tinerilor cât şi vârstnicilor ce doresc să descifreze şi să-şi însuşească arta realizării unor elemente de dantelărie manuală folosind suveica, aţa sau mătase.

“Suveica” este o piesă de formă alungită, folosită pentru dirijarea firului la războiul de ţesut, dar şi la croşetat. Ea are diferite forme şi dimensiuni şi poate fi confecţionată din lemn, fildeş, oţel, sidef,  porţelan şi, în zilele noastre, din plastic. Maeştrii japonezi au explicat cu răbdare participanţilor etapele necesare realizării unei lucrări deosebite din dantelă. “Aceste lecţii se desfăşoara în trei etape. În prima etapă are loc iniţierea cursanţilor în arta lucrului cu suveica şi realizarea primelor mişcări. În partea a doua se predau lecţii de realizare a obiectelor decorative din noduri, renumitele noduri japoneze… În ultima parte se aprofundează şi se fructifică, de fapt, toate cunoştinţele învăţate, în realizarea dantelei cu suveica”, a declarat şeful departamentului Relaţii Publice al Muzeului Peleş, Dana Voitescu.
Sute de doamne dar şi domni de toate vârstele au participat la atelierele de lucru care s-au ţinut la Sinaia, Buşteni şi Braşov, încercând să desluşească tehnicile de lucru atât de migăloase. “Dacă eşti puţin atent nu este greu, este foarte uşor şi se învaţă foarte repede”, a spus una dintre femeile participante la cursuri.

Omagiu
Pe lângă scopul declarat de predare a tehnicii de lucru cu suveica, atelierele au avut, însă, şi o încărcătură istorică deosebită. “Echipa din Japonia doreşte, de fapt, să marcheze sărbătorirea a 100 de ani de la publicarea, în Anglia, a unei cărţi dedicate Reginei Elisabeta, şi, în cadrul acestei activităţi s-au oferit să ofere lecţii de lucru cu suveica, aşa cum făcea Regina Elisabeta, cu mult succes, pentru că, să nu uităm că ea a fost premiată la Expoziţia Universală de la Paris, din 1900, cu medalia de aur”, a explicat  Dana Voitescu.
“TATTING” este o dantelă lucrată manual numai din inele, picouri şi noduri, cu ajutorul suveicii şi este considerată cea mai reprezentativă expresie a artei textile, datorită delicateţei modelelor redate.
Îndeletnicire practicată cu mult timp în urmă doar de domniţe şi regine, tehnica realizării dantelei manuale cu suveica a fost adusă în Romania din Flandra şi este cunoscută ca dantela frivolité,  fiind considerată un meşteşug pe cât de rafinat, pe atât de migălos. Adi BURCEA

Targul National Imobiliar
Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co