Actualitate

Angiograf modern la Spitalul Judeţean de Urgenţă

angiografCardiacii din Prahova au posibilitatea de a face intervenţii pe cord la Ploieşti. Dacă pacienţii erau nevoiţi să meargă într-unul dintre centrele universitare din ţară pentru a face diverse operaţii, de acum, intervenţiile se realizează la Spitalul Județean de Urgenţă, unde este funcţional primul angiograf.
Aparatul permite manevre la nivelul vaselor de sânge şi nu numai. Acesta funcţionează în cadrul laboratorului de chirurgie intervenţională. “Este o apropiere de nivel european pentru că bolnavii pot beneficia de tratamente care le lungesc viața. Se pot face coronarografii, se pot pune stanturi, stimulatoare cardiace. Este doar un început şi sperăm că totul va fi din ce în ce mai bine. Cei mai mulţi dintre pacienţii noştri mergeau la Bucureşti, pentru că acolo sunt, în momentul acesta, cinci centre universitare care au astfel de laboratoare. Dar este greu pentru ei, pentru că sunt situaţii când intervenţia trebuie făcută pe loc”, a declarat şeful Secţiei de Cardiologie, dr. Dumitru Predescu. Anul acesta pot fi operați și diagnosticați 700 de pacienți. Pentru că munca este extrem de grea, nu se pot opera mai mult de patru persoane pe zi.
Costurile intervenţiilor
Cât despre costurile unei intervenţii, acestea sunt diferite în funcţie de fiecare problemă în parte, şi doar anumite operaţii pot fi suportate de Casa de Asigurări de Sănătate. „Un diagnostic coronarian costă în jur de 1.000 de lei, o dilatare coronariană cu un stant în jur de 4.000 lei, iar un stimulator cardiac simplu în jur de 2.800-3.000 lei. Prin programele naţionale se pot asigura banii pentru aceste proceduri, dar în altele se fac şi coplăţi”, a declarat dr. Mihai Albu, medic specialist cardiolog în microchirurgie intervenţională, cel care va lucra efectiv în acest laborator, alături de patru asistente. Investiţia a costat  un milion de euro. Pe lângă cei 800.000 de euro suportaţi de Ministerul Sănătăţii, Consiliul Judeţean Prahova a contribuit cu 200.000 de euro, banii necesari pentru softurile care lipseau iniţial.
În Prahova, în evidenţele medicilor sunt peste 130.000 de cardiaci. Anul trecut s-au internat la Spitalul de Urgenţă din Ploieşti aproape 9.000, mulţi dintre ei fiind apoi trimişi la clinicile din Bucureşti pentru intervenţiile cardiologice de care aveau nevoie.Raluca EPARU

Targul National Imobiliar
Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co