Am petrecut, nu demult, câteva zile la Viena, un fel de Sibiu, mult mai mare, mai curat şi plin de turişti. Sunt multe lucruri de discutat despre felul în care Viena, vechea capitală a imperiului Austro-Ungar, reuşeşte şi azi cu succes să vândă cultura şi să facă shopping de lux, dar despre altceva doresc să vă povestesc. De pildă, una dintre delicioasele prăjituri tradiţionale vieneze este cremşnit-ul. Dintre toate, cel mai preţuit cremşnit este cel ”imperial”. Cofetăria în care am intrat se numeşte ”regala”. Şi nu doar atât, restaurantul de peste drum, strada vecină, muzeul de pe pliant ca să nu mai vorbim de palat, toate sunt ”ale Kaizerului”. Până şi vremea, atunci când este o zi frumoasă, este anunţată la buletinul meteo ca ”vreme imperială”.
În Sinaia, statutul de reşedinţă Regală a oraşului este ţinut secret, ascuns în spatele unor alte denumiri pompoase dar goale de conţinut. Sunt mult prea puţine lucruri şi locuri în Sinaia care să amintească de vremurile de aur ale acestei localităţi. Viena ţine la ”brandul” de capitală Imperială, Sinaia se fereşte de istoria ei care se împleteşte cu cea a familiei Regale.
Acesta este doar unul din motivele pentru care Viena vinde cultura, şi o face pe foarte mulţi euro, iar Sinaia continuă să vândă mititei cu un leu bucata.
Şi pentru a înţelege că nu a fost mereu aşa, în acele vremuri de care vă vorbeam, în Sinaia casele nu aveu numere, aveau nume de flori sau de femei iar plachete cu astfel de nume se mai pot vedea şi azi pe vechile clădiri. Când ne suiam de la gară în birjă sau în taxi, nu mergeam pe strada cutare numărul cutare ci la vila: Luminiţa, Tanti, Boema, Liliana, Camelia sau la Bujorul, Brazi, Stejarul, Mesteacănul, Zambila, Crinul, Florilor.
Acest lucru se justifică pe deplin pentru că vechile clădiri arătau într-adevăr “ca nişte doamne” iar peste tot, la ferestre, pe balcoane, în curte, te întâmpinau tufe mari şi viu colorate de flori.

Tot atunci, casele mai purtau şi numele proprietarilor lor: vila Iorga, casa Enescu, casa Ştirbei, casa Sturdza, vila Simu, casa Dobrogeanu-Gherea, vila Costinescu, casa Ghica, casa Duca, vila Otetelesanu, casa Robescu, casa Litman, casa Kogalniceanu, vila Angelescu, vila G.Ionescu, vila Dozzi, casa Slatineanu, casa Simu.
Asta pentru că tuturor acestor oameni nu le era deloc ruşine cu statutul lor de personalităţi ale timpului şi nici nu încercau să-şi ascundă în vreun fel starea materială. Casele pe care şi le construiau la Sinaia, fiindcă aşa era de bon-ton, erau expresia unui statut moştenit de generaţii sau dobândit prin muncă, recunoscut şi pe deplin acceptat de întreaga comunitate.
Mă întreb cum ar fi azi să punem nume pe casele construite recent în Sinaia ascunse cu grijă sub alte identităţi de diverşi îmbogăţiţi ai vremii, sau să atârnăm numele proprietarului pe monstruasele clădiri noi ridicate în ultimii ani: blocul lui cutare, parcarea etajată a lu nea’… sau cârciuma la …
Au dispărut mai întâi florile, apoi au dispărut civilizaţia şi bunul simţ, am uitat ce însemnă “să fii o doamnă” iar casele din Sinaia şi-au pierdut identitatea şi au primit în loc de nume, numere.arh. Nicolae Dan MANEA