Stăm amândoi în staţia de autobuz, asemenea unor străini uniţi de un bilet cu două capete, aşteptând următoarea cursă a anotimpului. Eu şi bradul.
Decembrie a venit iar la întâlnire, punctuală ca de obicei, îmbrăcată în rochia sa de eternă mireasă nepeţită a universului. Luna asta… se întâmplă puţine, tot mai puţine… Cu excepţia noastră, a celor care vrem, parcă, să ne reinventăm într-un spaţiu prielnic, oameni şi brazi – eroi de supermarket acoperiţi de globuri şi beteală -, dornici să ne reaşezăm în decorul existenţei astfel încât să ne prindă un eveniment important într-o poziţie cât mai comodă.
E Ajunul pe care îl întâmpinăm numărând zilele, cu bucuria oamenilor de zăpadă modelaţi după chipul şi asemănarea copilăriei: 22, 23, 24 decembrie!

Până şi soarta şi-a rostit viscolit ultimele fapte peste oraşul abandonat reclamelor multicolore, iar clipele au încremenit în steluţe de gheaţă, lăsând locul eternităţii. E timpul să fim cu toţii altfel. E timpul angajatului să redevină tată, al sindicalistului să redevină fiu… E timpul profesoarei să redevină mamă şi al politicianului să redevină om. E timpul omului să redevină om!
Nici măcar dorinţele nu mai pot da înapoi, în seara în care împlinirea e ambalată frumos. Moş Crăciun, te roagă un popor de cuminţi să faci un efort. Am vrea să-l găsim în cadouri şi pe Hristos!