Actualitatea economică
Bani europeni pentru ADR Sud Muntenia
Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, în calitate de Organism Intermediar pentru Programul Operaţional Regional, a organizat săptămâna trecută un eveniment de informare dedicat reprezentanţilor mass-media din regiune. Întâlnirea a avut ca scop prezentarea stadiului actual de implementare a proiectelor depuse în cadrul REGIO – Programul Operaţional Regional 2007 – 2013, atât la nivel regional, cât şi naţional. Astfel, în prima parte a evenimentului s-a făcut o scurtă prezentare a celor 327 de proiecte, ale căror contracte de finanţare au fost semnate deja şi care se află în prezent în implementare, cu accent pe problemele pe care le-au întâmpinat beneficiarii în realizarea activităţilor propuse în cadrul proiectelor. Până la sfârşitul anului 2011, la sediul Agenţiei s-a depus un număr de 882 de proiecte, din care 327 de contracte de finanţare au fost semnate, acestea având o valoare nerambursabilă solicitată de 2.081.906.725,66 lei. Până în data de 31 decembrie 2011, gradul de contractare a fondurilor alocate regiunii Sud Muntenia a fost de 86,2%, domeniile majore de intervenţie 2.1, 3.1 şi 3.4 fiind contractate integral sau supracontractate.
OMV Petrom dă ca dividende jumătate din profitul record
OMV Petrom a înregistrat, anul trecut, un profit record, în creştere cu 72%, la 3,75 miliarde lei (887 milioane euro), cel mai mare câştig înregistrat vreodată de o companie din România, şi vânzări record de 22,61 miliarde lei (5,3 miliarde euro), potrivit standardelor IFRS. Pe data 27 aprilie, la şedinţa AGA, se va discuta distribuirea de dividende către acţionari, valoarea dividendelor fiind cu 75% mai mare decât cea de anul trecut, când compania a distribuit acţionarilor dividende în sumă de peste 1 miliard de lei. Dividendul brut propus pentru acest an este de 0,031 lei/acţiune, iar raportat la cel mai recent preţ de la bursă, de 0,38 lei/titlu, randamentul este de peste 8%. Dividendele ar putea fi distribuite începând cu data de 18 iulie. În schimb, Directoratul propune acţionarilor să nu stabilească un fond de premiere a angajaţilor din profitul înregistrat anul trecut de companie.
Ţigările se scumpesc
de la 1 iulie
De la 1 iulie a.c., ţigările se vor scumpi din nou, pentru că se va majora acciza de la 76,6 euro/1.000 de ţigarete la 79,19 euro/1.000 de ţigarete, aşa cum este prevăzut în calendarul de aliniere a accizelor la tutun, stabilit până în 2017. Preţul mediu ponderat de vânzare cu amănuntul aferent anului 2011 este de 130,07 euro/1.000 ţigarete, respectiv 11,1863 lei/pachet. Astfel, potrivit mecanismului de calcul reglementat, nivelul accizei specifice aferent perioadei 1 iulie 2012 – 30 iunie 2013 inclusiv, exprimat în euro/1.000 ţigarete, este de 53,18 euro/1.000 ţigarete, în condiţiile în care acciza ad valorem scade de la 21% la 20% din preţul mediu de vânzare. Acciza fixă creşte astfel cu 1,7 euro/1.000 de ţigarete, de la 51,49 euro, ceea ce echivalează cu un impact de 3,4 cenţi pe pachet (15 bani).
Colaborare CCI Prahova – CCIST Maroc
În perioada 20 – 26 martie, se află în România, într-o vizită de lucru, o delegaţie de oameni de afaceri din Maroc, aceştia venind şi la Camera de Comerţ şi Industrie Prahova. Delegaţia a fost condusă de Camera de Comerţ, Industrie, Servicii şi Turism Maroc – România, vizita fiind organizată în colaborare cu Biroul de Promovare Comercial Economică de la Tanger şi Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri din România. Având în vedere succesul vizitelor anterioare în judeţul nostru ale diverselor delegaţii din Maroc, Camera de Comerţ şi Industrie Prahova a organizat vineri o scurtă întâlnire oficială cu oaspeţii marocani. Cu această ocazie a avut loc ceremonia de semnare a Acordului de Colaborare bilaterală între Camera de Comerţ şi Industrie Prahova şi Camera de Comerţ, Industrie, Servicii şi Turism Maroc – România.
Rubrică realizată de cotidianul online www.prahovabusiness.ro