Economic

Actualitatea economică

Final Distribution şi-a majorat cifra de afaceri cu 28%

Final Distribution, importatorul exclusiv în România al brandurilor Gerard, Delta şi Keylite şi producătorul sistemului de colectare a apelor pluviale NOVATIK a atins cifra de afaceri de 18,6 milioane lei în 2011, în creştere cu 28% comparativ cu anul 2010. ”Anul 2011 a fost un an bun pentru companie, cu toate că şi în sectorul nostru de activitate am resimţit nesiguranţa economică. A fost un an aniversar, în care am sărbătorit 1.000.000 de mp de ţiglă Gerard vânduţi pe piaţa din România şi, nu în ultimul rând, am devenit producători de jgheaburi şi burlane, investind în crearea brandului nostru Novatik”, a declarat Dan Mircescu, Director General Final Distribution, cu sediul la Băicoi.
Pentru anul 2012, compania îşi propune o creştere a cifrei de afaceri de peste 16% faţă de anul trecut, mizând pe o creştere consistentă a vânzărilor brandului Novatik, dar şi pe un plus în volumele de ţiglă metalică şi folii anticondens. Vor fi continuate investiţiile în extinderea gamei de jgheaburi şi burlane Novatik, prin introducerea de noi dimensiuni şi culori.

Asociere pentru un proiect de 600 milioane euro

Luni, 12 martie a.c., s-a constituit asocierea dintre CJ Prahova, CL Ploieşti, CL Bărcăneşti şi UGIR Prahova pentru un proiect estimat la 600 de milioane de euro. Evenimentul a avut loc la sala de 200 de locuri a Palatului Administrativ din Ploieşti, în prezenţa preşedintelui Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, şi a preşedintelui UGIR Prahova, Adrian Moroianu. Proeictul „Ne pasă de Ploieşti” este promovat de preşedintele UGIR Prahova, Adrian Moroianu, fiind cel mai mare de acest gen din sud-estul Europei. Campusul sportiv şi cultural urmează să fie realizat la ieşirea din Ploieşti spre Capitală, în Tătărani, comuna Bărcăneşti, pe un teren deţinut de CJ, situat între Mănăstirea Ghighiu şi Liceul Agricol, la stânga şi la dreapta Drumului Naţional 1A. Programul de dezvoltare a zonei metropolitane este gândit pentru perioada 2012-2020, iar costurile pentru toate facilităţile din proiect sunt estimate la 600 de milioane de euro.
Conform propunerii prezentate de UGIR, pe ceea ce astăzi este un câmp sterp, acoperit doar de zăpadă, urmează să apară, în următorii opt ani, un centru sportiv şi cultural pe 175 de hectare, care să conţină bazin olimpic de 4.000 de locuri, omologat pentru competiţii olimpice şi mondiale de înot, polo, sărituri în apă şi înot sincron, stadion de atletism cu o capacitate de 7-8 mii de locuri, două săli polivalente, având o capacitate însumată de până la 18.000 de locuri, pentru competiţii olimpice şi mondiale de gimnastică artistică şi ritmică, lupte, taekwondo, handbal, baschet, volei, box, scrimă, tenis de masă şi haltere, un velodrom acoperit, de circa 5.000 de locuri, patinoar acoperit, 4-5 mii de locuri, pentru hochei, curling şi patinaj viteză pe pistă scurtă, terenuri pentru tenis de câmp şi hochei pe iarbă, o academie de fotbal, cu nouă terenuri, patru cu gazon natural, patru cu suprafaţă sintetică şi unul cu nisip, sală de concerte cu până la 10.000 de locuri, teatru de vară, parc de distracţii, parcări şi spaţii de cazare. De asemenea, în zonă mai pot fi dezvoltate fabrici de echipament sportiv, un centru comercial, grădiniţă, creşă şi o policlinică.

Românii speculează evoluţiile din piaţă

Românii învaţă repede şi speculează evoluţiile de pe piaţă: cu 100 de euro investiţi s-au câştigat până la 85 de euro în 3 ore. „Piaţa din România are un mare potenţial în ceea ce priveşte tranzacţiile pe pieţele financiare, întrucât observăm un grad ridicat de absorbţie şi aplicare a cunoştinţelor acumulate de către cei care participă la programele de educare în domeniu: românii învaţă rapid şi sunt prudenţi, având grijă de banii lor şi iniţiind tranzacţii atunci când semnalele privind evoluţia unui instrument financiar sunt evidente. De exemplu, vineri, mulţi investitori au urmărit să tranzacţioneze în funcţie de evoluţia unui important indicator economic din SUA şi au putut realiza un profit de zeci de procente în doar 2-3 ore. Desigur, interpretarea greşită a indicatorului ar fi adus pierderi”, a arătat Claudiu Cazacu, analist-sef al sucursalei din România a X-Trade Brokers.

Iranienii, interesaţi de afaceri cu Prahova

Iranienii sunt interesaţi să lege relaţii de colaborare economică  cu mediul de afaceri prahovean, iar domeniul de interes este cel petrolier. Aşa se face că astăzi reprezentanţii Camerei de Comerţ şi Industrie Prahova au primit vizita ambasadorului Republicii Islamice  Iran la Bucureşti cu scopul de a se identifica proiecte de colaborare bilaterale româno-iraniene destinate comunităţii de afaceri locale. ”Iranul are o relaţie foarte bună de cooperare, în special în domeniul de petrol şi gaze, şi consider că acesta este principalul domeniu de interes pentru noi”, a declarat ambasadorul Republicii Islamice Iran, Excelenţa Sa Bahador Aminian Jazi.
Pe piaţa prahoveană, există, la ora actuală, alte şapte firme iraniene care şi-au dezvoltat o afacere.

BCR şi Raiffeisen majorează taxa de administrare a contului

Două dintre primele bănci din piaţă, Raiffeisen şi BCR, au decis să majoreze taxa lunară de administrare a contului curent. Astfel, Raiffeisen Bank, a patra bancă locală după activele deţinute, a scumpit începând din această lună administrarea contului curent, comisionul urcând cu 1 leu, de la 1,5 la 2,5 lei pe lună, cel perceput la conturile curente deschise de pensionari rămânând la 1,5 lei pe lună.
Şi BCR, cea mai mare bancă de pe piaţă, a anunţat că va scumpi din 27 martie cu 1 leu administrarea contului curent, de la 2,5 lei la 3,5 lei pe lună. BCR a majorat în acelaşi timp şi o serie de alte comisioane pentru serviciile de cont curent.

Rubrică realizată de cotidianul online www.prahovabusiness.ro

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co