Actualitatea economică
Emisiunea Reuşita, la Valea Prahovei TV
Cea mai longevivă emisiune din Prahova care prezintă oameni şi afaceri de succes, în parteneriat cu Prahova Business, revine de astăzi la postul de televiziune Valea Prahovei.
Începută în urmă cu mai bine de 6 ani, de către jurnalistul Daniel Lazăr, emisiunea Reuşita va fi difuzată de către VPTV în fiecare vineri, de la ora 18.30 (şi în reluare duminică, de la ora 11), continuând să prezinte modele de urmat din multe domenii de activitate: oameni de afaceri, de cultură, elevi olimpici, sportivi, medici şi toţi cei care au reuşit în domeniul lor de activitate. „Într-o mass-media tot mai tabloidizată, vom merge pe aceeaşi linie editorială de a aduce în faţa telespectatorilor doar oameni de valoare, care să-şi prezinte reţeta proprie a succesului, dar şi o viziune asupra realităţii înconjurătoare şi imbolduri ca fiecare dintre noi să devenim mai buni, mai responsabili şi să punem în centrul atenţiei valoarea. Pentru că acesta este şi scopul emisiunii noastre, acela de a ţINTI SUCCESUL şi de a PROMOVA VALOAREA”, a precizat Daniel Lazăr, realizatorul emisiunii Reuşita, difuzată până de curând, în toţi cei 6 ani de existenţă, de postul Prahova TV.
Cel mai mare mall din zonă, la Ploieşti
New Europe Property Investments plc („NEPI”) şi Carrefour Property („CFP”) au anunţat închirierea cu succes a peste 50% din suprafaţa mall-ului din Ploieşti, cel mai nou şi mai important centru comercial din judeţul Prahova.
Acesta va fi dezvoltat ca urmare a colaborării celor două companii, programat pentru deschidere în luna noiembrie a acestui an. Încă din 2011, Carrefour Property şi NEPI au colaborat pentru transformarea hypermarketului Carrefour din Ploieşti în cel mai mare centru comercial regional.
Hypermarket-ul situat în oraşul Ploieşti este unul dintre cele mai importante deţinute de reţeaua Carrefour în România. Permisele de construcţie au fost eliberate în luna noiembrie 2011, iar lucrările au început în luna decembrie a anului trecut.
Centrul comercial va avea o suprafaţă închiriabilă („GLA”) de 55,000 mp şi peste 2.200 de locuri de parcare. Acesta va fi cel mai important mall din regiune şi va atrage locuitorii din toate oraşele limitrofe precum: Târgovişte, Comarnic, Blejoi, Câmpina, Sinaia, Băicoi, Urlaţi şi Breaza, acoperind o zonă cu peste 700.000 persoane.
Centrul are o locaţie excelentă, aflându-se pe ruta cea mai frecventată a României (DN1), care leagă Capitala de zona turistică din Valea Prahovei, având o vizibilitate foarte bună şi acces din autostrada A3 Bucureşti – Budapesta, care se va inaugura în curând. În afara locaţiei, principalul punct de atracţie al centrului comercial îl constituie mixul excelent al brandurilor de modă, aparate electronice şi electrocasnice, restaurante şi zone de distracţie.
Până în prezent, au fost semnate contracte cu unii dintre cei mai renumiţi retaileri precum: Zara, Pull and Bear, Berska, Oysho, Sephora, Massimo Dutti, Stradivarius, Orsay, Office Shoes, Benvenuti, Lee Cooper, Be In Time, Mohito, Altex, Noriel, Gymboland.
Pentru a servi cât mai bine o zonă de o asemenea amploare, Carrefour Property Romania şi NEPI construiesc aici şi cel mai mare cinematograf din afara Bucureştiului, al cărui operator va fi Cinema City, având nu mai puţin de 12 săli de proiecţie. „Aceasta este încă o dovadă a implicării noastre pentru a dezvolta peisajul retail-ului românesc prin realizarea unui excelent mix de branduri oferit cumpărătorilor. Ploieşti Shopping City este cel mai mare centru comercial din judeţul Prahova, având un concept integrat şi un mix unic al zonelor de fashion, distracţie şi restaurante, pus la dispoziţia cumpărătorilor în peste 100 magazine“, a declarat Tiberiu Smaranda, Retail Executive în cadrul NEPI. „Extinderea centrului comercial din Ploieşti, prin dezvoltarea a peste 40.000 mp, este o dovadă a implicării Carrefour în România, care continuă să creadă în potenţialul de creştere a pieţii din România. În extinderea centrului comercial din Ploieşti, Carrefour Property Romania s-a bazat pe faptul că românii sunt loiali brandului Carrefour (brandul numărul 1 în preferinţele românilor), este de părere Anca Damour, Director General al Carrefour Property Romania.