Actualitatea economică
Inspet Ploieşti, contract de 2 milioane euro cu Romgaz
Societatea Naţională Romgaz va plăti companiei Inspet SA 88,26 milioane lei, fără TVA, pentru modernizarea instalaţiei tehnologice a depozitului de înmagazinare Bilciureşti, în vederea creşterii gradului de siguranţă în exploatare şi a măririi capacităţii zilnice de livrare a gazelor din depozit. Contractul a fost atribuit în 22 decembrie 2011, prin negociere fără anunţ de participare. Romgaz justifică alegerea acestei proceduri prin faptul că lucrările, produsele şi serviciile suplimentare sunt comandate în condiţiile stricte stabilite în directivă.
Societatea Naţională de Gaze Naturale Romgaz are ca principal obiect de activitate extracţia şi înmagazinarea gazelor naturale. Compania asigură, alături de OMV Petrom, aproximativ două treimi din producţia anuală de gaze naturale a României.
Inspet SA Ploieşti este o companie română cu capital privat specializată, printre altele, în proiectarea de bază, emiterea detaliilor de execuţie, livrarea de echipamente şi materiale, executarea lucrărilor de construcţii montaj, lucrări de reparaţii şi întreţinere, implementarea de proiecte şi asistenţă tehnică în domeniul industriei de petrol şi gaze.
UGIR Prahova, dezbatere pe tema bugetului CJ
Vineri am asistat la o premieră post-revoluţionară la Ploieşti: bugetul Consiliului Judeţean Prahova a fost dezbătut public la cererea UGIR Prahova. Deşi evenimentul a fost anunţat cu doar 24 de ore înainte, la sala de 200 de locuri a Palatului Administrativ au fost prezenţi preşedintele CJ – Mircea Cosma, directori de departamente din instituţie, reprezentanţi ai ONG-urilor şi, bineînţeles, iniţiatorul dezbaterii, preşedintele UGIR Prahova – Adrian Moroianu, care este şi consilier judeţean. Cu acest prilej, au fost prezentate principalele investiţii pe care CJ Prahova le va realiza în acest an din fonduri proprii, fonduri europene şi prin parteneriate cu autorităţile locale.
Noi facilităţi fiscale pentru firme
Consilierul premierului pe probleme economice, Andreea Paul Vass, a precizat, la Luxemburg, că în România se acordă noi facilităţi fiscale pentru a susţine mediul de afaceri. Acestea se referă la deductibilitatea în proporţie de 50% a cheltuielilor privind combustibilul la calculul impozitului pe profit şi impozitului pe venit, şi a TVA-ului la achiziţia de vehicule rutiere destinate exclusiv transportului rutier de persoane şi a combustibilului necesar funcţionării lor.
De asemenea, pentru a crea puntea de legătură între mediul de afaceri şi societatea civilă, Guvernul a introdus posibilitatea de scădere a cheltuielilor de sponsorizare din impozitul pe profit, în limita a 20% din impozitul pe profit şi a 3‰ din cifra de afaceri.
Mai mult, începând 1 ianuarie 2013, antreprenorii vor avea posibilitatea de a opta între sistemul de plată trimestrială şi sistemul de plată anuală a impozitului pe profit, cu efectuarea de plăţi anticipate, în valoare de 25% din impozitul pe profit datorat pentru anul precedent.
Taxă unică pentru înfiinţarea unei firme
Cu acelaşi prilej, Andreea Paul Vass a anunţat că, în 2012, este avută în vedere introducerea mediatorului de credite, astfel ca antreprenorilor cu probleme de finanţare să li se faciliteze dialogul cu instituţiile financiare, precum şi taxa unică de înfiinţare a unei firme. Astfel, Vass s-a referit la simplificarea, de la începutul lunii februarie, a înfiinţării unei firme în cel mult 3 zile, faţă de 14 zile în prezent. „Vom salva o cantitate uriaşă de energie şi de timp pentru antreprenor. Procedurile vor fi din ce în ce mai simple, cu atât mai mult cu cât vizăm introducerea unei taxe unice pentru înfiinţarea unei firme cât mai curând posibil”, a mai spus ea.
Rubrică realizată de cotidianul online www.prahovabusiness.ro