Actualitatea economică

În atenţia taximetriştilor!
DGFP Prahova aduce la cunoştinţa taximetriştilor noile prevederi legislative în domeniu.
Contribuabilii care desfăşoară activitate de transport de persoane şi de bunuri în regim de taxi şi obţin venituri din activităţi independente pentru care venitul net a fost determinat în sistem real în anul 2011, în conformitate cu prevederile art. 69 din Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, cu modificările şi completările ulterioare, au dreptul să opteze, începând cu anul 2012, pentru determinarea venitului net anual pe bază de norme de venit.
Astfel, în cazul contribuabililor care au desfăşurat activitate în anul 2011, opţiunea se exercită prin completarea declaraţiei privind venitul estimat cu informaţii privind stabilirea venitului net anual pe baza normelor de venit şi depunerea la organul fiscal competent până marţi, 31 ianuarie 2012 inclusiv.
În cazul în care, contribuabilii menţionaţi mai sus nu optează pentru stabilirea venitului net pe baza normelor de venit, pentru anul 2012 se va menţine regimul de impozitare din anul precedent.
Contribuabilii interesaţi pot obţine informaţii suplimentare în cadrul activităţii de asistenţă fiscală la nivelul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Prahova sau din cadrul administraţiilor fiscale de domiciliu.
Telefonul contribuabilului: 0244/597746.
BVB are un nou preşedinte
Economistul şef al BCR, Lucian Anghel, a fost ales luni în funcţia de preşedinte al Bursei de Valori Bucureşti, acesta urmând să-l înlocuiască pe Stere Farmache.
Lucian Anghel a candidat pentru poziţia de preşedinte al Bursei de Valori Bucureşti alături de actualul preşedinte Stere Farmache şi vicepreşedintele Asociaţiei Brokerilor, Dan Paul. Totodată, acţionarii BVB au ales noul Consiliu de Administraţie, din care fac parte Stere Farmache, Lucian Anghel, Dan Paul, Adrian Lupşan, Narcisa Oprea, Valerian Ionescu, Octavian Molnar, Matjaz Schroll şi Robert Pană.
Lucian Anghel lucrează în cadrul Băncii Comerciale Române din 1996, ca economist şi ofiţer de credite, avansând treptat. Din februarie 2002, Lucian Anghel a devenit consilier al preşedintelui şi analist. În 2005 a ocupat funcţia de trezorier adjunct şi a intrat în Consiliul de Administraţie al BCR Asset Management, unde a rămas până în 2010.
De asemenea, din 2007 este economist-şef şi director executiv al direcţiei de strategie şi cercetare din BCR, iar din ianuarie 2010 este şi membru în comitetul de investiţii al BCR Fond de Pensii. Lucian Anghel a studiat informatica economică la Academia de Studii Economice, unde a obţinut o diplomă de licenţă şi una de studii aprofundate.
Este doctor în economie, are un MBA în Canada şi o diplomă de Bank Risk Management. De asemenea, este coautor a două cărţi despre servicii bancare.
Întâlniri DGFP Prahova la Ploieşti, Văleni, Câmpina şi Mizil
În cursul lunii ianuarie 2012, Direcţia Generala a Finanţelor Publice Prahova organizează întâlniri de lucru cu contribuabilii, pe centre zonale. Acestea vor avea loc după următorul program:
– A.F.P.M. Ploieşti, joi, 19 ianuarie, ora 10 Sala de şedinţe din sediul D.G.F.P. Prahova, str. Aurel Vlaicu nr. 22, Tema: Noutăţi legislative în domeniul fiscal;
– A.F.P.O. Vălenii de Munte, joi, 19 ianuarie, ora 10 Sediul A.F.P.O. Vălenii de Munte, str. Popa Şapcă, nr. 7, Tema: Noutăţi legislative în domeniul fiscal;
– A.F.P.M. Câmpina, joi, 26 ianuarie, ora 10 la Sala mică a Casei Tineretului Câmpina, bd. Nicolae Bălcescu nr. 50, Tema: Noutăţi legislative în domeniul fiscal;
– A.F.P.O. Mizil, luni, 30 ianuarie, ora 10 la Sala de festivităţi a Liceului Grigore Tocilescu, str. Nicolae Bălcescu nr. 138 Tema: Noutăţi legislative în domeniul fiscal.
Benzina ar putea ajunge la 9 lei litrul!
Preţul barilului de petrol ar putea ajunge la 200 de dolari, de la 110 cât este în prezent, dacă izbucneşte războiul în Iran, a declarat Constantin Tampiza, consilier al preşedintelui Lukoil în România, citat de Capital. „Dacă izbucneşte războiul în Iran, petrolul poate ajunge şi la 200 de dolari pe baril. Consecinţele ar fi grave: recesiune mondială trei-patru ani, iar benzina în România ar ajunge la 9 lei/litru”, a afirmat acesta.
Rubrică realizată de cotidianul online www.prahovabusiness.ro