Imobiliare Valea Prahovei
Economic

Actualitatea economică

Încă un broker de asigurare interzis de CSA
Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) a hotărât retragerea autorizaţiei de funcţionare a societăţii comerciale IDS Broker de Asigurare-Reasigurare. Decizia nr. 63/2011 privind retragerea autorizaţiei de funcţionare Societăţii Comerciale IDS Broker de Asigurare-Reasigurare a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 108 din 10/02/2011. Comisia de Supraveghere a Asigurărilor subliniază faptul că măsurile dispuse în cazul societăţii menţionate nu au implicaţii asupra contractelor de asigurare deja încheiate, acestea continuând să îşi producă efectele în condiţiile stabilite la data semnării.

Întâlnire între autorităţi şi agenţi economici
Întâlnirile dintre agenţii economici din zona Văii Teleajenului şi autorităţi au continuat la Vălenii de Munte. Această serie de întâlniri informale a fost iniţiată de către deputatul Mihai Apostolache, ales uninominal în Colegiul nr. 5 Prahova. La cea de săptămâna trecută au luat parte, printre alţii, prefectul Florin Adrian Dobre, Alexandra Petre – CCI Prahova si Dumitra Ionescu – ITM Prahova. La eveniment au fost prezenţi peste 110 agenţi economici şi producători din toate localităţile Colegiului amintit. Deputatul PDL a promis că astfel de întâlniri vor fi organizate periodic, astfel încât autorităţile să afle direct de la agenţii economici şi producători problemele cu care aceştia se confruntă.

Americanii de la Toro investesc 20 milioane euro în Ploieşti West Park
Ploieşti West Park va mai găzdui o fabrică de talie mondială, după ce Unilever şi americanii de la Lufkin s-au instlat deja în locaţia din comuna prahoveană Ariceştii Rahtivani. „Anul trecut, atunci când americanii de la Lufkin s-au decis să facă în comuna noastră cea mai mare fabrică din lume, mă gândeam că Ploieşti West Park va mai atrage şi alte investiţii. Tot o companie americană, Toro, a cumpărat de la Alianso (dezvoltatorul Ploieşti West Park) o suprafaţă de trei hectare, unde va investi într-o fabrică specializată în producţia de echipamente de întreţinere a gazonului şi sisteme de irigaţii. Investiţia este de circa 20 de milioane de euro, acum fiind în etapa obţinerii autorizaţiei de urbanism”, a declarat, în exclusivitate pentru www.prahovabusiness.ro, primarul comunei Ariceştii Rahtivani, Alexandru Cristea.
Petrom, record mondial
în foraj
Petrom, cel mai mare producător de ţiţei şi gaze naturale din Europa de Sud-Est, a stabilit un record mondial în ceea ce priveşte forajul orizontal la mică adâncime. Recordul a fost atestat de către Schlumberger Drilling and Measurements şi se referă la trei sonde orizontale, săpate la o adâncime mai mică de 200 m, în cadrul zăcământului de ţiţei Suplacu de Barcău.
Johann Pleininger, membru al Directoratului Petrom, responsabil cu activitatea de Explorare şi Producţie, a spus că „recordul stabilit la Suplac reprezintă recunoaşterea internaţională a profesionalismului şi experienţei echipei care lucrează în cadrul acestui proiect. Avem nevoie de astfel de experţi pentru proiectele de re-dezvoltare a zăcămintelor pe care le derulăm cu obiectivul de a ne atinge potenţialul în România. Astfel de recorduri, susţinute de investiţii semnificate, vor contribui la susţinerea producţiei interne de ţiţei”.

Rubrică realizată de cotidianul www.prahovabusiness.ro

Targul National Imobiliar (TNI)
Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co