Economic

Actualitatea economică

Conpet plăteşte 4,7 milioane euro pe electricitate

Furnizorul de energie electrică şi gaze naturale Arelco Distribuţie Bucureşti a câştigat o licitaţie deschisă organizată de Conpet Ploieşti. Deţinută de Ministerul Economiei, Conpet va cumpăra curent electric de 20,3 milioane lei (4,7 milioane euro) de la firma Arelco Distribuţie, în care este acţionar Robert Marius Neagoe, fost şef al unei direcţii OPSPI. Arelco, înfiinţată în 2003, este controlată în proporţie de 95% de Shanghai Power Company, înregistrată în Hong-Kong. Potrivit datelor Registrului Comerţului, Robert Marius Neagoe are o participaţie de 5% din titlurile Arelco.

Firmele mici şi-ar putea ţine singure contabilitatea

Propunerea din proiectul de modificare a Legii contabilităţii, iniţiat de Ministerul Finanţelor Publice, care i-a contrariat cel mai mult pe contabili se referă la posibilitatea ca administratorii de firme cu cifre de afaceri sub un anumit plafon să semneze situaţiile financiare anuale în locul experţilor contabili. Plafonul urmează să fie stabilit prin ordin al ministrului de finanţe, Gheorghe Ialomiţianu, un susţinător al simplificării contabilităţii pentru micile afaceri. Proiectul se află încă în dezbatere publică, cel puţin formal, pentru că reprezentanţii CECCAR spun că nu au fost consultaţi nici în timpul elaborării acestuia, nici ulterior.

Staer a intrat în insolvenţă

Producătorul de mobilă autohton Staer International din Galaţi, care are un magazin şi la Ploieşti, pe Bulevardul Republicii, a cerut, la sfârşitul anului trecut, Tribunalului Galaţi, intrarea în insolvenţă. Termenul pentru afişarea tabelului definitiv al creanţelor a fost stabilit pentru data de 21 februarie 2011, iar prima adunare a creditorilor este convocată în data de 16 martie 2011. Staer a fost înfiinţată în 1992 şi are capital integral românesc, o unitate proprie de producţie a mobilierului în Galaţi, ce are o suprafaţă de 39.000 mp, o reţea de 24 de magazine de mobilier proprii deschise în toată ţara şi un parc auto de 106 camioane.

Dispare e-mailul?

Vineri, 28 ianuarie 2011, poate fi un moment de cotitură în comunicare. De atuncii, noul serviciu de mesagerie al Facebook – care îşi propune să strângă într-un singur loc toate mesajele digitale pe care un utilizator tipic de internet le primeşte (SMS-uri, e-mailuri, instant messages, update-uri şi comentarii) – este operaţional. Va reuşi Facebook să schimbe, din nou, felul în care comunicăm?

Ploieştiul trebuie să-şi actualizeze harta de zgomot
Până la jumătatea anului viitor, 25 de oraşe din România, toate cu o populaţie de peste 100.000 de locuitori, trebuie să prezinte autorităţilor europene hărţile de zgomot, iar în caz contrar, ţara noastră poate risca procedura de infringement. Precedentul termen de auditare a fost sfârşitul lui 2007, referindu-se doar la oraşele cu peste 250.000 de locuitori (Braşov, Bucureşti, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Galaţi, Iaşi, Ploieşti, Timişoara). Directivele europene prevăd că, până la finele anului 2012, toate oraşele din Uniunea Europeană cu mai mult de 100.000 de locuitori trebuie să dispună de o hartă de zgomot, care să indice nivelul poluării fonice. În cazul în care cele 25 de oraşe din România, printre care şi Ploieştiul, nu prezintă până la jumătatea anului viitor hărţile de zgomot, România poate risca procedura de infringement.

Rubrică realizată de cotidianul online economic www.prahovabusiness.ro

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co