Actualitate

Accident în drumul spre spital

O ambulanță SMURD, care transporta un copil la spital, a fost lovită în plin de un autoturism care nu a acordat prioritate.

Întâmplarea nefericită s-a petrecut pe Bulevardul Independenței din Ploiești, săptămâna trecută. Medicii de pe ambulața SMURD transportau la Spitalul de Pediatrie din Ploiești, un copil în vârstă de șapte ani, care căzuse de pe bicicletă.
Drumul le-a fost brusc întrerupt de către șoferul unui autoturism, care nu a acordat prioritate. Mașina acestuia a intrat în coliziune cu autospeciala și în urma impactului ambulanța SMURD a ajuns pe trotuar și s-a oprit în gardul Muzeului de Artă.
Paramedicul care stătea în dreapta șoferului de pe ambulanță a fost rănit ușor, însă, din fericire, copilul nu a pățit nimic. ”Am trecut pe verde, dar era un troleu în fața mea și nu am văzut ambulanța. Dacă trecea pe verde ambulanța, celelalte mașini nu erau oprite. Înțeleg că aveau semnalele luminoase în funcțiune, dar nu s-a  auzit nimic”, a declarat Adrian Bucur, șoferul turismului implicat.
”Din coliziune a rezultat rănirea ușoară a însoțitorului din ambulanță. Persoanele din ambulanță, care necesitau îngrijiri și urmau să fie transportate la spital, nu au pățit nimic. Se fac cercetări pentru a stabili clar cum s-a petrecut accidentul și luarea măsurilor legale care se impun”, a declarat Mihai Călin, din cadrul Poliției Rutiere Prahova.
”Domnul cu mașina mică nici nu a schițat vreun gest de frânare. Ambulanța avea și semnalele acustice și cele luminoase în funcțiune. Semaforul era verde, dar clipea, și aia a fost”, a declarat un martor.

Pagubă importantă pentru ISU
Trei persoane au fost rănite. Mama copilului, șoferul care nu a acordat prioritate și paramedicul.
”Noi considerăm că nu șoferul de pe Ambulanța SMURD a fost vinovat de producerea accidentului, însă organele de poliție vor stabili cu exactitate cui aparține vinovăția.
Pentru noi este o pierdere pentru că această ambulața va fi scoasă din intervenție, iar reparația va dura, probabil, cel puțin două săptămâni. O ambulanță în minus înseamnă mult pentru noi. Avem la dispoziție, în total, opt ambulațe tip B și două C, la nivelul județului Prahova”, a declarat inspectorul șef al ISU Prahova, col. Nicolae Popescu.
Din cauza accidentului, traficul în zonă s-a desfășurat cu dificultate mai bine de 30 de minute. Mariana BADEA

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co