În weekendul 12-14 iulie, la nivelul întregii țării, operatorii STS ai Serviciului de urgență au preluat 96.597 de apeluri. Este posibil ca numărul celor afectați de caniculă să crească, mai ales după prelungirea și extinderea codului roșu până marți, temperaturile ajungând la 42 de grade Celsius. Potrivit unui comunicat al STS, la nivel naţional, cea mai mare parte a apelurilor la 112 au vizat...
Un grav accident de circulație a avut loc, în această dimineață, în comuna prahoveană Bărcănești, din cauza căruia traficul este restricționat. Un bărbat de aproximativ 82 de ani a fost lovit de o mașină pe DN 1, la Bărcănești. Din primele informații, pietonul s-ar fi aflat pe trecere în momentul impactului și a suferit răni grave. Un elicopter SMURD a aterizat în comuna prahoveană...
Peste 557 de prahoveni de toate vârstele şi din toate categoriile sociale au trecut pragul Caravanei SMURD “Fii pregătit!” de instruire a populaţiei pentru a face faţă situaţiilor de urgenţă, în perioada 22-23 septembrie. Sâmbătă, caravana a fost amplasată în parcul „Dimitrie Ghica” din orașul Sinaia, iar duminică, în municipiul Ploiești. O parte a cursanţilor au străbătut zeci de kilometri pentru a participa la...
Caravana “Fii pregătit!” va ajunge sâmbătă, 22 Septembrie, în orașul Sinaia și va fi amplasată în Parcul Dimitrie Ghica, în fața Hotelului Caraiman, iar duminică, 23 Septembrie, în orașul Ploiești, unde va fi garată pe Bulevardul Independenței. În ambele zile, în intervalul orar 09:00 – 18:00, personalul ISU Prahova va organiza cursuri de pregătire a populației pentru acordarea de prim ajutor în situații de...
Județul nostru a fost cutremurat astăzi de două accidente rutiere foarte grave, ambele pe Drumul Național 1, care au necesitat sosirea elicopterului SMURD pentru transportarea de urgență a victimelor la spital. Astfel, după ce în cursul dimineții, la Puchenii Mari a avut loc o coliziune violentă între un autoturism și o motocicletă, în urma căruia motociclistul a fost preluat de elicopter și dus la...
O ambulanță SMURD, care transporta un copil la spital, a fost lovită în plin de un autoturism care nu a acordat prioritate. Întâmplarea nefericită s-a petrecut pe Bulevardul Independenței din Ploiești, săptămâna trecută. Medicii de pe ambulața SMURD transportau la Spitalul de Pediatrie din Ploiești, un copil în vârstă de șapte ani, care căzuse de pe bicicletă. Drumul le-a fost brusc întrerupt de către...
Fii înger pentru o viaţă! Investeşte 2% din impozitul tău pe venit în serviciul mobil de urgenţă, reanimare şi descarcerare. Acesta este mesajul pe care pompierii militari câmpineni îl transmit persoanelor fizice şi juridice, din localitatea lor, dar și celor din alte părți, în vederea adunării unor fonduri cât mai mari pentru dotarea serviciului SMURD, cu aparatură care poate salva viaţa celui de lângă...
Activitate intensă pentru personalul medical de pe ambulanţe şi pentru echipajul SMURD, din cadrul Detaşamentului de Pompieri Militari (DPM) Câmpina. La primele ore ale dimineţii, echipajele au fost chemate atât în Câmpina, cât şi în Breaza, pentru a transporta la spital persoane care au căzut pe gheaţă şi au suferit fracturi. „Am avut o intervenție pe Strada Mihai Eminescu, alta pe Strada Simion Bărnuțiu,...
Noapte albă pentru echipele de intervenţie, după ce mecanicul unui tren a anunţat la 112 că un bărbat ar fi fost lovit pe calea ferată. Medicii de pe ambulanţă, pompierii şi poliţiştii feroviari au plecat într-un suflet spre Comarnic, la locul indicat că s-ar fi petrecut accidentul. Două ambulanţe, un echipaj SMURD şi poliţişti de la Transporturi Feroviare au ajuns cât au putut de...
Powered by themekiller.com watchanimeonline.co