Accident în lanţ pe DN 1
Trei maşini şi o căruţă au fost implicate într-un accident pe Drumul Naţional nr. 1, pe podul de la intrarea în localitatea Băneşti.
Accidentul s-a produs în cursul săptămânii trecute, la intrarea dinspre municipiul Câmpina. „Treceam pe pod şi au venit maşinile din spate. M-a lovit prima mașină şi când am întors capul am văzut că toate trei sunt lovite. Cred că avea viteză ultima maşină, care a intrat în noi”, a declarat căruţaşul. Şoferul Daciei Logan, care se afla în spatele atelajului hipo, a redus viteza, la fel şi conducătorul autoturismului următor, Opel Vectra. Din spate a venit, însă, o maşină Seat, al cărui șofer nu a putut evita impactul şi a produs întregul accident.
„Conducătorul auto al autoturismului marca Seat nu a păstrat o distanţă corespunzătoare în mers faţă de autovehiculul din faţa sa, astfel încât acesta, când a frânat, a intrat în coliziune cu el, lovind autoturismul Opel, după care acesta din urmă a intrat în coliziune cu autoturismul Dacia Logan care a fost proiectat, la rândul său, într-un atelaj. Din primele cercetări rezultă că vinovat de producerea accidentului se face conducătorul autoturismului marca Seat”, a declarat Ag.-şef Dorian Doman, din cadrul Biroului Drumuri Naţionale şi Europene al IPJ Prahova. Din fericire, din acest accident nu au rezultate victime, ci doar pagube materiale. D. R.






