Turism

Zilnic, zeci de accidente pe pârtia din Buşteni

accidente-la-partia-din-busteni-1Jandarmii montani sunt mobilizaţi, zilnic, la pârtia Kalinderu din Buşteni, deoarece în acest loc se petrec cele mai multe accidente de pe Valea Prahovei.

Cele mai multe probleme apar la sfârşit de săptămână, atunci când domeniul schiabil este luat cu asalt. De cele mai multe ori, din cauza nepăsării, vacanţa celor care ignoră sfaturile se transformă într-un coşmar. Schiatul nu este un sport tocmai uşor, iar cei neatenţi au toate şansele să ajungă de pe pârtie pe patul de spital.  „Avem, în fiecare zi, în jur de opt accidentaţi, însă sunt zile în care numărul acestora creşte. Cooperăm cu echipa salvamont, îi transportăm la cabinetul medical, de unde sunt preluaţi de salvare. Turiştii se rănesc deoarece nu respectă regulile. În ultima perioadă, pe pârtie a fost aglomeraţie mare, deoarce s-au organizat tabere de iniţiare în tainele acestui sport, iar accidentele s-au produs în număr mare. De multe ori, adulţii nu au fost atenţi şi au intrat, din greşeală, în ei”, a precizat şeful postului Jandarmi Montani Buşteni, plt. Paul Sasu.

Turiști inconștienți
Majoritatea accidentelor se produc din cauza inconştienţei oamenilor, care îşi supraevaluează calităţile de schiori. Mulţi turişti aleg să pornească pe schiuri din vârful pârtiei, cu toate că nu stăpânesc bine tehnica. Majoritatea celor accidentaţi ajung la Spitalul de Ortopedie din Azuga cu fracturi la mâini şi picioare. Oamenii muntelui spun că toate aceste neplăceri pot fi evitate dacă s-ar ţine cont de sfaturile lor. Cei care încalcă hotărârea Consiliului Local sunt pasibili de amenzi cuprinse între 500 şi 1.500 de lei. A. A.

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co