Weekend perfect în vârf de munte
Sute de turişti au profitat de vremea excelentă din weekend-ul trecut şi au ales să parcurgă cele mai spectaculoase trasee montane din masivul Bucegi.
Poteca de pe Valea Caraiman a fost foarte aglomerată la sfârşit de săptămână, iar cei care au ajuns în zonă s-au putut bucura şi de prezenţa caprelor negre pe care le-au putut fotografia sau filma nestingheriţi.
Chiar dacă unora traseul parcurs pe munte le-a pus ceva probleme, mulţi dintre turiştii care au urcat pe platoul Bucegilor au ajuns la Crucea Eroilor de pe Vârful Caraiman, acolo unde s-au bucurat din plin de răcoarea muntelui. “Am făcut cam două ore de la Omu’ spre Caraiman.
De dimineaţă era foarte frig, ceaţă şi vânt, dar traseul în sine este practicabil, este foarte lejer. A meritat şi vom mai veni şi altă dată. Ieri, când am urcat, am luat-o pe partea cealaltă, pe la Gura Diham, pe Valea Cerbului… A fost super! Vom mai veni”, a declarat o turistă.
Merită efortul!
De la 2200 de metri altitudine staţiunile de pe Valea Prahovei păreau adevărate furnicare. Peisajele deosebite au atras imediat atenţia amatorilor de fotografie ajunşi în vârf de munte care au ţinut să imortalizeze cu orice preţ momentul. “Este super! A meritat să mergem până aici. Vremea este super şi cu siguranţă voi mai veni şi altă dată”, a spus o tânără care a urcat pe munte. “A fost bine… E un pic cam greu, dar e bine…, cam trei-patru ore faci… Vrea e bună, dar cu puţină ceaţă şi dacă vrei să ajungi până aici nu contează, e fain”, a spus un alt iubitor de drumeţie.
Surprinzător pentru această perioadă şi la cabana situată la Vârful Omu’, la peste 2500 de metri altitudine, au ajuns foarte mulţi turişti. Pe biciclete sau la pas, cu toţii au profitat de răcoarea muntelui, dar şi de peisajele de poveste. Caprele negre, destul de scumpe la vedere pe timpul verii, au ieşit din nou în calea turiştilor. Adi BURCEA