Verificări dubioase la reţeaua de gaze

Mai mulţi cetăţeni din Câmpina s-au plâns de probleme legate de verificările la instalaţiile de gaze. În mod normal, acestea se fac de două ori pe an, prin contractarea unei firme autorizate. Unii localnici, însă, după ce şi-au făcut verificările la aceste instalaţii, cu o firmă atestată în domeniu, s-au trezit la uşă cu reprezentanţi de la firma Distrigaz Confort.
Aceştia le impuneau persuasiv o altă verificare, după care impuneau celor pe care îi găseau acasă, de regulă persoane vârstnice, să semneze anumite hârtii. Astfel, mulţi s-au trezit că au semnat contracte de prestări servicii, pe mai mulţi ani, fără ca să ştie acest lucru. Nicoleta Voinea din Câmpina, povesteşte, indignată de această situaţie: „Eu, ca proprietar, am făcut conform legii verificarea care se face o dată la doi ani, în aprilie 2010. Am contactat o firmă autorizată, am făcut verificarea, mi s-a dat chitanţă. Dar în 4 ianuarie 2011, mama s-a trezit la uşă cu doi bărbaţi, care s-au recomandat ca fiind de la gaze şi că au venit să facă verificarea. Mama le-a spus că e făcută dar ei au zis că nu e nimic, se mai face o dată. Eu nu eram acasă. S-au uitat la instalaţie, după care au pus-o să semneze, zicându-i să semneze de verificare, ca să aibă şi ei o justificare”. Maria Cioabă, mama Nicoletei Voinea este o femeie de 74 de ani suferindă de mai multe afecţiuni printre care şi cataractă. Aceasta, de bună credinţă şi fără să poată citi cele două pagini de contract stufoase şi redactate cu caractere foarte mici, a semnat. Alături de semnătura ei apare numele de Şerbănică Petrică, angajatul firmei Distrigaz Confort.
Ţeapă pentru patru ani
Fiica s-a adresat firmei care îi făcuse verificarea anul trecut, cerând socoteală pentru ce se întâmplase, mai ales că din hârtia pe care o semnase mama sa reieşea că aceasta încheiase cu Distrigaz Confort un contract de prestări servicii, pentru… patru ani. Numai că, nu mică i-a fost mirarea să afle de la reprezentanţii acesteia faptul că angajaţii lor nu fuseseră acasă, la mama sa. Văzând cum stau lucrurile, Nicoleta Voinea a făcut o plângere la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina, în care a expus această situaţie.
Şi alte persoane din cartierul Turnătorie s-au trezit cu angajaţii de la Distrigaz Confort, ca să le facă verificările la instalaţiile de gaze, în condiţiile în care aceştia le aveau făcute de o altă firmă autorizată.
Alţii la rând
Sultana Bivolaru povesteşte cum un anume Ilie Mihai de la Distrigaz Confort i-a cerut să-l lase să verifice instalaţia: „A venit pe 16 februarie. Aveam deja revizia făcută. Luna trecută împlinisem 11 luni, de când era făcută de către o altă firmă. Mi-a spus că dacă nu fac revizia, va scrie în hârtii că refuz. Şi normal, că dacă scria că refuz, veneau şi-mi opreau gazele”. Nici vecinul acesteia, Nicolae Ştefan, nu a fost ocolit: „La fel, au venit şi la mine pe 16 februarie de la Distrigaz Confort. Şi eu aveam făcută revizia exact acum un an, de către aceeaşi firmă autorizată care a făcut revizia şi d-nei Bivolaru”. Un alt caz este al lui Lidiu Şerban, din Poiana Câmpina care, la fel, s-a trezit în posesia unui contract semnat de… mama sa, cu acelaşi Distrigaz Confort, dar fără vreo semnătură olografă. Interesant este faptul că pe cele două contracte aduse în discuţie, numele titularilor (mai puţin în cazul Nicoletei Voinea, unde, greşit, se trecuse numele mamei), apar gata tipărite, fără a exista un spaţiu punctat, de parcă ar exista din start siguranţa încheierii acestora. În momentul de faţă, plângerea Nicoletei Voinea se află în cercetare la poliţia din Câmpina, alături de reclamaţiile depuse de către Lidiu Şerban, Sultana Bivolaru şi Nicolae Ştefan.
În acelaşi timp, mai multe societăţi autorizate ANRE în domeniul gazelor naturale au reclamat Distrigaz Confort către Consiliul Concurenţei. „Ca urmare a liberalizării serviciilor de verificări şi revizii impuse de ANRE, firmele autorizate au dreptul să facă aceste servicii la cererea populaţiei, în urma unei înştiinţări pe care Distrigaz GDF SUEZ o trimite clientului, prin factură. Profitând de o anume buimăceală, lumea neştiind exact cum stau lucrurile, deoarece noi nu suntem promovaţi pe nici o cale, decât din auzite, prin afişe, prin mijloacele noastre, Distrigaz Confort profită de această neştiinţă, ei practic, fiind un SRL, apărând pe salopetele lor scris Distrigaz. Acest Distrigaz Confort nu respectă normativul care prevede liberalizarea serviciilor. Se duc abuziv, din poartă în poartă, îi pun să semneze nişte contracte, la nişte preţuri mari, forţând clientul să efectueze lucrările cu ei, chiar dacă le au făcute, spunând că nu sunt în regulă şi trebuie să mai facă încă odată verificările cu ei, neacordând astfel şansa cetăţeanului să-şi aleagă societatea, ameninţând că le întrerup gazele”, a declarat Eusebiu Zidaru, administratorul firmei Zyd Gasscon, acelaşi care a făcut verificările persoanelor mai sus menţionate.
Încercând să luăm legătura cu reprezentanţii firmei Distrigaz Confort, sub a cărei denumire apare sigla GDF SUEZ iar în contracte, la „prestator” este SC GDF SUEZ Energy Romania SA, ne-am lovit de refuzul unei declaraţii oficiale. Adică, persoana cu care am discutat, omiţând să se prezinte, a motivat că nu e competent să dea relaţii. Pentru acest lucru, am fost direcţionaţi către Bucureşti, la sediul firmei. Carmen NEGREU