Actualitate

Vă mulţumim pentru ajutor!

Ziarul şi televiziunea Valea Prahovei v-au obişnuit deja cu campanile umanitare. De când suntem în peisajul media, am încercat să ajutăm oamenii cu probleme financiare să treacă mai uşor peste criză şi să înţeleagă că mai există speranţă. Ajutorul a venit de fiecare dată de la oameni la fel ca ei sau de la firme, care au dat cât au putut, fără să întrebe prea multe.

În toamnă, peste 100 de copii au fost ajutaţi să meargă la şcoală, graţie unor sponsori generoşi, care ne-au trimis ghiozdane, caiete, pixuri şi tot ce are nevoie un şcolar. Acum, de Crăciun, 20 de familii din Prahova au primit cadouri constând în fructe şi dulciuri, dar şi alimente de bază, ca ulei, zahăr, orez sau făină. Daniel Zăvoi, ploieşteanul care are nevoie de 30.000 de euro pentru o operaţie la coloană şi care trăieşte împreună cu fiica sa de 7 ani din doar 300 de lei lunar, ne-a mulţumit pentru pachetul consistent primit. Cu lacrimi în ochi, ne-a urat multă sănătate şi Elena Anghelache, tot din Ploieşti, care are trei copii, dintre care unul cu handicap şi trăieşte doar din 1.000 de lei lunar. Femeia s-a bucurat că are ce pune sub pomul copiilor de la Moş şi că are şi cozonac să taie pe masă. Familia Tudor din Plopeni aştepta un miracol. Domnul Tudor nu mai luase salariul de patru luni şi cei trei copii ai săi nu aveau şanse prea mari să primească ceva de la moşul. Cu ajutorul nostru şi al sponsorilor, şi aceşti oameni au avut sărbătorile ceva mai liniştite. Constanţa Botnar din Urlaţi şi fetiţa sa Livia se împăcase deja cu gândul că moşul le va ocoli iar, pentru că venitul lunar al celor două este doar 180 de lei. Livia a bătut din palme fericită când a văzut dulciurile, iar mama ei s-a bucurat că mai are ulei, zahăr şi făină pentru o lună, două. La Virginia Năstase din Ploieşti am ajuns în seara de ajun, când femeia era deja supărată, pentru că soţul s-a îmbolnăvit şi a ajuns la spital. Când ne-a văzut cu pungile pline de cadouri, s-a mai înseninat, iar cei doi nepoţi pe care femeia îi creşte de mici s-au bucurat să vadă că, în pungă, unul dintre sponsori a pus chiar şi globuleţe de pom. Acestea sunt doar câteva dintre familiile pentru care echipele noastre au făcut pe Moş Crăciun. Cei mai mulţi dintre aceşti oameni nici nu ne-au cerut ajutorul, aşa că surpriza a fost şi mai mare. Pentru bucuria acestora, le mulţumim tuturor celor care ne-au ajutat: firmelor Firentze, Baumax, Restaurantele Viena Caffé, Dante şi Tres Olivos, Real, Geomike, dar şi oamenilor cu suflet mare, precum elevii de la Grupul Şcolar „Victor Slăvescu” şi doamna profesoară Iosif, familiile Chivu şi David şi tuturor celor care au vrut să rămână anonimi, adică colegi de-ai noştri şi telespectatorii noştri dragi.
Valea Prahovei

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co