Sport

Unirea Câmpina a promovat în Liga a III-a!

►Fotbaliştii de la Unirea Câmpina şi-au văzut visul cu ochii. La mijlocul săptămânii trecute, au învins în meciul de baraj disputat împotriva celor de la FC Chitila.

La începutul sezonului competiţional al Ligii A Prahova, Unirea Câmpina şi-a declarat aspiraţiile pentru promovarea în eşalonul fotbalistic superior. Unii au crezut, alţi suporteri au fost sceptici, dar iată că timpul s-a scurs în favoarea formaţiei câmpinene, care, prin dăruire,şi-a atins scopul. După un parcurs foarte bun în liga sa, Unirea a învins cu 2-1 în meciul care conta cel mai mult, meciul care a decis întregul sezon.
Jucând pe stadionul Dumitru Mătărău din Ştefăneşti, câmpinenii au fost încurajaţi, totuşi, de o galerie entuziastă şi Bărăgan şi coechipierii săi şi-au făcut bine treaba pe teren: au condus bine faza defensivă şi chiar au punctat când au avut posibilitatea. S-a întâmplat pentru prima dată prin Andrei Ciobanu, în minutul 60, dar avantajul nu a putut fi păstrat mai mult de cinci munite. Iordache a egalat şi a prelungit suspansul până în minutul 89, când Cernea a aruncat în aer galeria venită de la Câmpina şi toată încordarea acumulată într-un sezon întreg.
Antrenorul celor de la Chitila, Petruţ Pârvu, a acuzat, la final, prestaţia brigăzii de arbitri: „Toate deciziile la limită au fost luate în favoarea câmpinenilor. Şi-a bătut joc de munca noastră!”, a declarat acesta, dar nimic nu a putut strica bucuria învingătorilor, care au urcat în al treilea eşalon al fotbalului românesc. „Chitila este o echipă foarte dificilă, foarte ordonată în joc, s-a demonstrat acest lucru…, dar noi am demonstrat că suntem mai buni ca ei, prin multă dorinţă de a câştiga. Nu pot să spun că am fost mult mai buni ca ei, dar am fost mai grijulii şi mai atenţi ca ei. Cel mai important lucru este faptul că am dus la capăt proiectul nostru şi în acelaşi timp vreau sa le mulţumesc celor care au venit de la Câmpina pentru noi şi celor care ne-au ajutat până acum. Încă o dată facem dovada că suntem iubiţi, se vede după câtă lume a venit după noi”, a declarat preşedintele CS Unirea Câmpina, Mărgărit Ciubotaru.
FC Chitila – Unirea Câmpina 1-2 (0-0)
Unirea Câmpina: D. Șandru – Zecheru, Neagu, B. Şandru, I. Filip – A. Stoica, Bărăgan (82 Ungureanu), Lambă, Cernea – Bica (66 Nichifor), And. Ciobanu.  Antrenori: Costel Plăvache, Marius Pălăceanu.
Marcatori: And. Ciobanu (60 ) Cernea (89) / Iordache (65)

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co