Rezultate meritorii
►În zilele de 19 şi 20 iunie, la Bucureşti, pe stadionul Iolanda Balas-Soter, s-a desfăşurat Finala Campionatului Naţional pentru Copii categoria I, II şi III, competiţie la care au participat aproximativ o mie de concurenţi din toată ţara.
Dacă anul trecut atleţii şi atletele antrenorului Mihai Pascu au obtinut un titlu de campioană naţională, prin Oana Gheorghe, la aruncarea discului, şi o medalie de bronz, de această dată, cu un lot şi mai tânăr, la copii categoria ll-a, Ema-Ştefania Chirilă a obţinut medalia de bronz în proba de aruncarea greutăţii, cu 7,90 m., fiind la numai zece centimetri de medalia de argint. Performanţa talentatei atlete câmpinene este meritorie, având în vedere că atât Ema, cât şi colegii săi fac antrenamente pe maidanele din apropierea municipiului Câmpina.
O evoluţie onorabilă au avut şi două dintre tinerele atlete din localitatea Cornu, Daniela Pavel şi Amalia Joiţa, ambele clasându-se în finala primelor opt la proba de aruncarea discului C2. Şi colegii lor mai tineri Mihai Bocanu şi Bianca Burlacu au debutat cu mult curaj şi dorinţă de afirmare.
La sfârşitul săptămânii, va avea loc, tot la Bucureşti, finala campionatului naţional de juniori III, unde CS Petroenergia va fi reprezentat de consacraţii Florin Nicolae, Oana Gheorghe, Angela Capelleanu, Daiana Bogaciu, Gabriel Mincu,etc..