Triplă lansare de carte la Câmpina
Casa de Cultură „Geo Bogza” din Câmpina a găzduit, săptămâna trecută, o triplă lansare de carte.
Evenimentul i-a avut ca protagonişti pe Diana Trandafir, Iulian Moreanu şi Ştefan Al. Saşa. „Volumul «Poeme cu ceasuri şi flori» a apărut la editura Premier chiar cu puțin timp în urmă și am bucuria să-i fac o lansare în acest cadru, unde își desfășoară activitatea și cenaclul literar din care fac parte. Este o carte dragă sufletului meu, încărcată cu sensibilitate și care aș dori să ajungă la cât mai mulți cititori”, a declarat scriitoarea Diana Trandafir. „Volumul poartă titlul unei proze apărute acum vreo doi ani într-o revistă din Râmnicul Sărat și cuprinde, pe lângă aceasta, alte texte apărute prin reviste literare, care îmi sunt foarte dragi, la care am lucrat foarte mult, foarte aplicat și cu multă atenție, în așa fel încât să îi placă cititorului și să cumpere cartea și să mă urmărească în activitatea mea literară”, a spus Iulian Moreanu, autor volumului „Cerbul însetat”.
„Este al doilea volum de rondeluri pe care l-am scris… Am scris circa 320 de rondeluri până acum, pe care, din fericire, le-am publicat în ziarul Valea Prahovei, și care este foarte căutat, probabil și pentru ceea ce comit eu acolo. Rondelurile le poate scrie oricine…, este nevoie de puțină dexteritate, puțin simț al prozodiei și subiecte luate de prin lumea înconjurătoare. Iubesc foarte mult această formă fixă pentru că mă destinde și îmi permite să desfășor niște nuanțe critice asupra societății în care trăim”, a declarat Ştefan Al. Saşa, autorul volumului „Rondeluri” și care are în pregătire un al doilea volum de parodii, având ca temă, între altele, poeții proletcultiști care au proslăvit comunismul și nu mai sunt printre noi.
Multe evenimente literare
Moderatorul evenimentului a fost directorul Casei de Cultură „Geo Bogza”, Florin Dochia, care pe tot parcursul evenimentului a avut grijă să scoată în evidenţă valoarea deosebită a cărţilor lansate. „A fost unul dintre evenimentele care ne-au produs multă bucurie, din acest noiembrie. Este cea de-a treia lansare de cărți – de data asta trei, cărți foarte interesante, deosebite, una de poezie, una de proză scurtă cu un discret aer fantastic și magic și o carte de rondeluri. A fost o seară frumoasă, plină de bucurie, plină și de umor dar și de o undă de nostalgie, o seară cum am vrea să avem cât mai des, să ne umple sufletul de bucurie, să ne împlinească și să ne facă să ne gândim cât mai puțin la necazurile cotidiene”, a declarat Florin Dochia.
Următoare lansare de carte a fost stabilită pentru marţi, 27 noiembrie, la Biblioteca Municipală Câmpina, protagoniştii evenimentului fiind Gherasim Rusu Togan şi Constantin Chiper.