Termen prelungit pentru consultare publică
Concursul arhitectural pentru modernizarea zonei centrale a municipiului Câmpina se va încheia cu votul cetăţenilor. Cea mai bună lucrare din cele cinci, în opinia acestora, va fi şi noua imagine a oraşului. Deşi ultima zi de vot trebuia să fie 31 ianuarie, Primăria a decis prelungirea perioadei. „Din păcate, numărul celor care au votat este destul de mic şi, având în vedere acest lucru, conducerea Primăriei a luat decizia să fie prelungit termenul până la 15 februarie. Îi aşteptăm pe câmpineni să se prezinte la Casa Tineretului şi să voteze proiectul care le place cel mai mult”, a spus purtătorul de cuvânt al Primăriei municipiului Câmpina, Mariana Pătraşca. Votul fiecărui câmpinean contează, pentru că este vorba de centrul oraşului în care locuiesc. Dacă nu îşi exprimă părerea, este posibil ca rezultatul să îi nemulţumească pe cât mai mulţi. D. R.