Telegondola din Sinaia, avariată de un brad
Peisaj de poveste în seara de Florii pe Valea Prahovei. Cine credea că iarna şi-a ieşit din drepturi, s-a înşelat. Un viscol puternic s-a abătut peste staţiunile montane şi a nins toată noaptea. Predealul a îmbrăcat o mantie albă, spre bucuria celor care doreau să se mai bucure de puţină zăpadă. Din păcate, nu au lispit incidentele. Mai mulţi copaci au cedat din cauza vântului, iar la Sinaia un brad de 30 metri a avariat serios stâlpul de la telegondolă. „În zonă a fost o vijelie foarte puternică şi un brad a căzut peste linia de telegondolă. Acţiunea este foarte periculoasă, deoarece bate vântul cu putere însă avem oameni specializaţi care au rezolvat această problemă. A fost o vijelie foarte rar întâlnită şi au fost doborâte de vânt multe exemplare în pădure”, a precizat administratorul Parcului Natural Bucegi, Clementin Neguţescu.
La faţa locului au fost prezenţi reprezentanţi ai Parcului Natural Bucegi, ai Ocolului Silvic, dar şi medici, pregătiţi să intervină în cazul unui accident. Din cauza incidentului, instalaţia nu va funcţiona cel puţin o săptămână. Inaugurată acum doi ani, telegondola a fost concepută pentru a le asigura turiştilor un transport rapid pe munte. A. A.