Imobiliare Valea Prahovei
Actualitate

Tabără la Centrul Montan pentru copiii sinistraţi

Au văzut cum apele le-au luat casele oamenilor din Bacău şi nu au putut să stea nepăsători.
Jandarmii montani din Sinaia au pus mână de la mână şi au organizat o tabără pentru copiii sinistraţi din comuna Săuceşti.

13 tineri au fost întâmpinaţi cu braţele deschise la Centrul Montan din Sinaia, de conducerea și cadrele unităţii. Timp de o săptămână, instituţia a devenit a doua casă a micuţilor, iar angajaţii vor avea grijă să nu le lipsească nimic. „Este pentru a doua oară când Centrul Montan organizează o astfel de tabără. Casele lor au fost luate de ape, iar noi le-am întins o mână de ajutor. Am făcut un program adecvat care să-i facă să uite de greutăţile prin care au trecut. Programul cuprinde activităţi cultural–educative, vizitarea unor obiective importante de pe Valea Prahovei şi nu în ultimul rând, îi vom iniţia în specialitatea noastră, cea montană.
Această acţiune s-a organizat prin grija cadrelor centrului, pentru că noi vom suporta toate cheltuielile aferente mesei, cazării, transportului pe cablu şi vizitării muzeelor”, a precizat comandantul Centrului Montan Sinaia, Dumitru Chiriţă.
Copiii, cu vârste cuprinse între 7 şi 15 ani,  au păşit sfioşi pe treptele centrului. Fiecare şi-a luat câteva lucruri în bagaj, ce a mai rămas după ce apele le-au inundat casele. Au fost cazaţi în camere spaţioase şi moderne, iar jandarmii au avut grijă ca ei să se acomodeze repede cu locul. Cei mici sunt copleşiţi de probleme şi nu pot uita nicio clipă cum apele au măturat tot în calea lor. „Au fost triste acele momente. Când am auzit că vine apă mai mare ca în 2008 am plecat la nişte rude. Am stat acolo o săptămână, iar când m-am întors acasă, era dezastru. Am avut un şoc. Era nămol în casă, în ogradă, am avut lemne mari în spate, care au ajuns la poartă. În grădină aveam ardei, ceapă, varză, morcovi şi s-a ales praful de ele. Din casă, am reuşit să salvăm televizorul, frigiderul şi câteva covoare. Nu ştiu dacă părinţii mei vor mai putea să refacă locuinţa. Mama este casnică, iar tata lucrează în străinătate, însă nu câştigă prea mulţi bani”, a povestit Ionuţ.
În tabără, copiii nu au altceva de făcut decât să se distreze şi să se simtă bine. Jandarmii montani de la Sinaia le-au pregătit și tot felul de surprize.Adelina ANEI

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co