Imobiliare Valea Prahovei
Actualitate

Asociaţia pentru tratarea sufletelor

Fără prea multe discuţii şi fast, aşa cum se întâmplă de obicei la inaugurări, Asociaţia Bolnavilor de Cancer (ABC) Prahova s-a mutat în casă nouă, la mijlocul săptămânii trecute.

Gazdele ne-au explicat că s-au luptat foarte mult pentru acest spaţiu, aflat în imediata vecinătate a sediului Poliţiei Comunitare de pe Bulevardul Independenţei şi că totul este făcut din donaţii şi sponsorizări.
Asociaţia îşi propune să consilieze psihologic persoanele care află că au cumplita boala şi să le introducă în sistemul birocratic ceva mai uşor.
“Sunt persoane, mai ales din mediul rural, care nu ştiu nici unde pot face tratament pentru cancer, cu atât mai puţin ce trebuie să facă pentru a fi înscrişi în sistem.
În plus, există o discrepanţă între numărul bolnavilor de cancer înregistraţi la CAS Prahova, adica 9.500, şi cei înregistraţi la Direcţia de Sănătate Prahova, adică 1.700, care nu toţi sunt incluşi într-o formă de tratament.
Ceilaţi pot intra şi ei în rândul celor 1.700”, a declarat președintele ABC Prahova, Iolanda Gheorghiu.
Psihicul bun este vital
Consilierea psihologică este foarte importantă pentru bolnavii de cancer şi asociaţia pune mare accent pe acest lucru.
“În orice boală este important ca pacientul să aibă un psihic bun. Este vital, chiar, pentru că numai aşa se poate lupta mai uşor. Noi stăm lângă ei şi încercăm să le facem mai uşoară trecerea de la o stare la alta, de la negare, până la acceptarea diagnosticului”, spune psihologul ABC Prahova, Ştefana Costache. Persoanele care suferă de cancer sau cunosc pe cineva bolnav pot veni la asociaţie zilnic.
Chiar dacă spaţiul este unul mic, inimile pe care le vor găsi aici sunt foarte mari. R. E.

Targul National Imobiliar
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co