Spune nu violenţei în şcoli
O întâlnire între jandarmi și elevi desfășurată săptămâna trecută, le-a deschis celor mici calea dialogului pentru aplanarea eventualelor conflicte.
Mai mulţi reprezentanţi ai Grupării Mobile de Jandarmi “Matei Basarab” din Ploieşti şi un psiholog au răspuns invitaţiei unei clase de elevi de la Şcoala “George Coşbuc” și i-au sfătuit pe cei mici cum să facă faţă unui conflict. Totodată, le-au vorbit și despre faptele care pot constitui o contravenţie sau chiar o infracţiune. Elevii au avut, astfel, posibilitatea să conştientizeze că orice faptă de violenţă se pedepseşte cu amendă sau chiar cu închisoare, în funcţie de gravitate. De asemenea, ei au fost învăţaţi unde îşi are rădăcinile violenţa, astfel încât să o poată preveni. Acţiunea face parte din campania “Spune nu violenţei în şcoli”, ce are, între altele, și menirea de a stabili o punte de legătură între elevi şi oamenii legii. “Este foarte important să cunoaştem ce înseamnă violenţa şi agresivitatea. Violenţa poate începe de la părinţi. Spre exemplu, mama care ameninţă cu ton:
“Îţi fac injecţie dacă nu speli vasele!” sau “Te las la poliţie!” sunt fapte care lasă amprentă asupra psihicului copilului şi sunt şanse ca şi el, la rândul lui, să devină agresiv cu cineva mai puţin puternic decât el”, a explicat psihologul Cristina Crenea. “Astfel de copii ajung foarte uşor la fapte grave, la jigniri sau chiar la bătaie. Aşa că trebuie să luăm măsuri pentru educarea lor în acest sens. De aceea, şcoala noastră face astfel de acţiuni”, a explicat Elena Dragnea, profesor în cadrul Şcolii cu clasele I-VIII “George Coşbuc”.
Comunicarea este secretul…
Unii dintre cei care au participat la acțiune, au recunoscut că cel puţin o dată au avut de a face cu elevi violenţi. ”Da, am am fost jignită de un elev mai mare. Nu am spus dirigintei, însă am vorbit cu el şi problema s-a rezolvat. Comunicarea este soluţia pentru a linişti un eveniment de acest gen”, a explicat eleva Melania Ştefan.
Oamenii legii le-au explicat copiilor că cel mai bun mod de a rezolva problemele este dialogul şi nu violenţa, care în ultima perioadă, din păcate, îşi face pregnant simţită prezenţa în şcoli. Mariana BADEA